Monstrul care şi-a violat mama, condamnat la 5 ani de închisoare

magazinsalajean 12 iulie 2012 0
Monstrul care şi-a violat mama, condamnat la 5 ani de închisoare

Bărbatul în vârstă de 38 de ani, din localitatea Aleuşd, comuna Halmăşd, bestia care la începutul lunii decembrie a anului trecut şi-a violat mama, de 60 de ani, a fost condamnat miercuri la 5 ani de închisoare în regim de detenţie. Inculpatul era cât pe ce să scape de pedeapsă, după ce mama acestuia ar fi spus judecătorilor şimleuani, la proces, că nu fiul ei a fost cel care a batjocorit-o, ci un anume individ, pe nume Sandu sau Alexandru, dintr-o altă comună sălăjeană.
Potrivit informaţiilor furnizate de Maria Man, grefier în cadrul Judecătoriei Şimleu Silvaniei, sentinţa în cazul inculpatului Dumitru Viorel L. a fost pronunţată în data de 11 iulie. “Pentru comiterea infracţiunii de viol, inculpatul a fost condamnat la 5 ani de închisoare, iar pentru infracţiunea de incest, instanţa a aplicat acestuia o pedeapsă de 2 ani de închisoare. Prin contopirea pedepselor, inculpatul Dumitru Viorel L. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani de închisoare în regim de detenţie”, ne-a declarat grefierul Maria Man.
Din pedeapsa aplicată se deduce perioada arestului preventiv, începând cu data de 30 decembrie şi până la pronunţarea sentinţei. Decizia nu este definitivă, fiind cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare.

Presupusul agresor “a dat ortu’ popii!”

Cazul nu a fost unul simplu pentru anchetatori, mai ales că mama inculpatului, victima actului de viol, a afirmat în instanţă că nu fiul ei a fost agresorul, ci un alt bărbat din comuna Chieşd, pe nume Sandu sau Alexandru, care a decedat, însă, la câteva zile după ce a săvârşit fapta.
La termenul anterior pronunţării sentinţei în acest caz, judecătorii şimleuani au înaintat o adresă la Primăria Chieşd, pentru a comunica relaţii cu privire la persoana decedată. Doar că, potrivit reprezentanţilor primăriei, în Registrul de stare civilă al comunei nu figura nicio persoană decedată în perioada specificată cu acest nume.

A bătut-o şi a violat-o!

Reamintim că şocanta întâmplare a avut loc în seara zilei de 7 decembrie a anului trecut, după o ceartă între mama şi fiul acesteia. Ameninţând-o, bărbatul Dumitru Viorel L. s-a năpustit asupra mamei sale, Sofia, şi, ţinându-i astupată gura cu palma, ca nu cumva sa poate chema ajutor, a violat-o. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, ne-a declarat că, în următoarea zi producerii faptei, femeia a sunat la poliţie. “Poliţia a fost sesizată de o femeie în vârstă de 60 de ani, din localitatea Aleuşd, că fiul ei, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, folosind ameninţări şi violenţa, a obligat-o să întreţină un raport sexual normal cu aceasta”, a declarat purtătorul de cuvânt. Potrivit sursei citate, în data de 9 decembrie, bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost arestat şi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru incest şi viol.
În aceeaşi zi, magistraţii Judecătoriei Şimleu Silvaniei au emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. În data de 30 decembrie, bărbatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
Femeia şi fiul acestuia locuiau singuri în casă, după ce soţul acesteia a decedat. Sătenii spun despre aceştia că provin dintr-o familie dezorganizată.

Mihaela Oprea

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »