Minor de şapte ani accidentat în Agrij

 

Un copil, în vârstă de numai şapte ani, din localitatea Agrij, a ajuns joi, 17 aprilie, la spital, după ce a fost accidentat în timp ce traversa drumul. Potrivit informaţiilor primite de la Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 13. „Dan F. de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea autotursimul l-a accidentat uşor pe minorul Gabriel R. de şapte ani, care sa- angajat în traversarea drumului, fără să se asigure”, a precizat reprezentantul IPJ Sălaj.
Băiatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, acesta a fost stabilizat, după care a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, secţia Chirurgie Infantilă.
Potrivit Mariei Cristea, în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare din culpă.

 

One Thought to “Minor de şapte ani accidentat în Agrij”

Leave a Comment