Minor accidentat pe rosu la semafor

Magazin Salajean 22 februarie 2010 0

Minor accidentat pe rosu la semaforPentru ca nu a tinut cont de culoarea rosie a semaforului electric, un copil de numai noua ani, din Zalau, a fost lovit, saptamana trecuta, joi, de o masina care circula pe bulevardul Mihai Viteazu din municipiu, in apropiere de Scoala Gimnaziala Iuliu Maniu din Zalau.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Nadia Serban, evenimentul s-a produs in jurul orei 18:00, in municipiu, cand Mihai P., de 18 ani, din Bobota, in timp ce conducea autoturismul pe bulevardul Mihai Viteazu, l-a accidentat usor pe Darius S., de 9 ani, care a traversat strada la o distanta de sapte metri de marcajul pietonal si pe culoarea rosie a semaforului electric.

Minorul a fost transportat cu ambulanta la Spitalul Judetean de Ugenta Zalau pentru acordarea de ingrijiri medicale. Din fericire, copilul s-a ales doar cu cateva rani usoare, insa si cu o sperietura care ar trebui sa-i fie invatatura de minte: ca strada se traverseaza doar la trecerea de pietoni si pe culoarea verde a semaforului electric.

Amenda de 8.000 de lei pentru nefolosirea casei de marcat

Administratorul unei societati comerciale din judetul Salaj s-a ales cu o amenda de 8.000 de lei, dar si cu suspendarea activitatii firmei, pentru ca nu a inregistrat la casa de marcat aceeasi suma de bani aflata in caseria unitatii.

Din datele Politiei Salaj, politistii Politiei orasului Jibou, in cadrul unei actiuni comune organizate impreuna cu comisari ai Garzii Financiare Salaj, l-au depistat pe S. A., din Napradea, administrator al unei societati comerciale ce avea ca obiect de activitate comertul cu amanuntul, care nu a utilizat casa de marcat pentru inregistrarea sumei de 350 de lei, reprezentand contravaloarea marfurilor iesite din gestiune.

In consecinta, acesta a fost sanctionat contraventional conform OUG 28/1999, cu amenda in valoare de 8.000 de lei, iar ca masura complementara, activitatea firmei a fost suspendata pentru o perioada de trei luni.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »