Ministrul Petre Daea – măsuri de ultimă oră împotriva pestei porcine anunțate în vizita-fulger de la Zalău

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea și secretarul de stat Claudiu Sorin Roșu Mareș, au fost prezenți vineri, 10 august, la Zalău, participând, alături de prefectul județului Sălaj, Florin Florian, subprefectul Vegh Alexandru, reprezentanți ai autorităților județene, ai fondurilor de vânătoare și proprietari de ferme de porci, la ședința Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB), la sediul Instituției Prefectului.

În cadrul întâlnirii au fost discutate modalitățile de prevenire a răspândirii și eradicarea Pestei Porcine Africane (PPA) la nivelul județului Sălaj, în condițiile existenței celor două focare confirmate la porci mistreți.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a menționat că este vorba de un virus greu de ținut sub control și că nu trebuie lăsat să se răspândească în țară. El a cerut celor prezenți să fie foarte exigenți cu mișcarea animalelor și cu intrările persoanelor în județ, verificându-se în special oamenii care circulă cu animale și cu produse. Acesta a reamintit faptul că legislația a fost modificată, astfel încât să se acorde despăgubiri și pentru porcii care nu sunt crotaliați.

Petre Daea a subliniat, din nou, faptul că un ordin cu caracter intern, în care se preciza că plantele situate pe locul în care a fost găsit un porc mistreț mort, confirmat cu PPA, nu se dislocă, iar locul se izolează printr-o arătură de un rând sau două, pentru a evita răspândirea virusului, a fost interpretat greșit și, printr-o comunicare defectuoasă, s-a transmis greșit informația că se dă foc la culturi.

Ministrul a cerut proprietarilor de complexe de porci măsurile cele mai drastice cu putință privind protecția fermelor, secretarul de stat menționând, la rândul său, că prioritatea “zero” este ca boala să nu ajungă la aceste ferme.

În ceea ce privește prevenirea răspândirii bolii, Petre Daea a menționat faptul că dezordinea poate fi un al treilea factor propagator, după om și porcul mistreț, foarte importantă fiind viteza de reacție a centrelor locale de combatere a bolii. Acesta a cerut autorităților ca în cazul în care este nevoie să se solicite ajutorul Armatei, pentru ca orice focar apărut în gospodăriile populației să fie eliminat într-o singură zi. Petre Daea a precizat că a venit la Zalău într-o vizită neanunțată, din nevoia de a comunica cu cei implicați în combaterea PPA, într-o situație dificilă, în care autoritățile trebuie să fie mobilizate și pregătite.

După întâlnire, ministrul agriculturii a făcut o vizită în piața agro-alimentară din Zalău, unde a discutat cu producători locali și comercianții, lucru pe care ziarul Magazin Sălăjean l-a transmis în exclusivitate în cursul zilei de vineri.

 

Alte articole

3 Thoughts to “Ministrul Petre Daea – măsuri de ultimă oră împotriva pestei porcine anunțate în vizita-fulger de la Zalău”

  1. I.C.

    Bă, descreieratule, dar de cînd ARMATA se ocupă cu măsuri veterinare sau cu ordinea publică? DE CE n-ai aplicat HG830/2016 ministru incompetent? Pentru ca să apuce beizadeaua lui Dragne să vîndă 10.000 de porci?

  2. Anonim

    parca am fi intr-o tara din America de Sud, unde politica a controlata de un cartel al drogurilor (al porcilor, in cazul nostru), de unde e bine sa pleci daca ai unde (ca altfel te gazeaza in piata mare – vezi mitingul din Bucuresti), in timp ce seful cartelului – Daddy Escobar ii mangaie parinteste pe cap pe batraneii care ii asigura voturile de frica ca le scade pensia.

  3. ETY

    MAI SLUGILOR DE LA MAGAZIN SALAJEAN LA VOI NU AU FOST PROTESTE IN TARA? ASA CA FAPT DIVERS

Leave a Comment