Maşina poliţiei, implicată într-un accident rutier

Mihaela Oprea 27 decembrie 2012 0
Maşina poliţiei, implicată într-un accident rutier

Trei autoturisme, printre care şi o autospecială a poliţiştilor, au fost avariate într-un accident rutier petrecut în seara de 22 decembrie, pe DN 1F, în localitatea Zimbor. Un tânăr în vârstă de 28 de ani a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens unde a izbit două autoturisme aflate înafara părţii carosabile.
Oamenii legii aflaţi la faţa locului au demarat imediat cercetările în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului. “În data de 22 decembrie, la ora 22:15, pe DN 1F, în localitatea Zimbor, Florin A., de 28 de ani, din comuna Popeni, în timp ce conducea autoturismul proprietatea unui prieten, pe fondul neatenţiei, a pierdut controlul autoturismului, intrând pe contrasens, după care, a avariat autoturismul poliţiei şi încă un autoturism, acestea aflându-se parcate înafara părţii carosabile”, a declarat Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
Potrivit sursei citate, în urma accidentului a rezultat rănirea gravă a şoferului şi avarierea celor trei autoturisme. Tânărul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Pe lângă rănile suferite, şoferul este bun de plată. Acesta va trebui să plătească avariile produse celor trei autoturisme, atât maşina prietenului său, cât şi cele lovite. Mai mult, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional de către poliţişti cu amendă în valoare de 420 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
Pe numele acestuia, oamenii legii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de distrugere.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »