Magistraţii sălăjeni, sufocaţi de dosare

Tribunalul Sălaj şi instanţele aflate în subornire au o mare încărcătură de dosare pe judecător, ceea ce duce la o scădere a operativităţii în soluţionarea dosarelor, conform datelor prezentate joi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată cu prilejul „Zilei europene a justiţiei civile”.
Numărul cauzelor înregistrate la aceste instanţe se ridică la peste 23.000, numai pentru primele nouă luni ale acestui an.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, Mirela Lazoc, a afirmat, în cadrul conferinţei de presă, că numărul redus de judecători pentru volumul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti scade gradul de operativitate. „Toate trei instanţele din subordinea Tribunalului Sălaj, judecătoriile din Zalău, Şimleu Silvaniei şi Jibou, sunt foarte încărcate, în special Judecătoria Şimleu Silvaniei. De asemenea, Tribunalul Sălaj este o instanţă încărcată. Acest aspect cred că se observă şi din operativitatea mai scăzută pe care cele două instanţe o înregistrează, dar în acest context, al încărcăturii deosebite şi al complexităţii cauzelor, eu apreciez că este o operativitate rezonabilă”, a precizat, în cadrul conferinţei de presă, Mirela Lazoc.
Potrivit sursei citate, la Judecătoria Şimleu Silvaniei se înregistrează, ca o medie a activităţii din primele nouă luni ale acestui an, cea mai mare încărcătură, de 1.371 de dosare pe judecător, dar şi cea mai scăzută operativitate, de circa 67 la sută, la nivelul instanţelor din judeţ. Situaţia este asemănătoare şi al Tribunalul Sălaj, unde încărcătura este de 855 de dosare pe judecător, iar operativitatea tot de 67 la sută.
La Judecătoria Zalău au fost înregistrate în perioada de referinţă 7.934 de dosare (77,71 la sută operativitate în rezolvarea cauzelor), iar la Judecătoria Jibou au fost 1.655 de dosare (74,41 la sută operativitate).
Prezentă la conferinţa de presă, Monica Kende, preşedintele Tribunalului Sălaj, a subliniat, în contextul „Zilei europene a justiţiei civile”, că se doreşte a apropiere a populaţiei de justiţie, deoarece persoanele care au cunoştinţe juridice vor avea un respect mai mare faţă de lege.
Monica Kende a reamintit faptul că de la 1 octombrie 2012 este obligatorie medierea conflictelor înainte de a declanşa un proces în instanţă, domeniile principale vizate de această reglementare fiind: protecţia consumatorilor, conflictele familiale (divorţurile), litigiile de muncă şi malpraxisul.
Tribunalul Sălaj a organizat, joi, şi Ziua Porţilor Deschise, prilej cu care au trecut pragul instituţiei elevi de la două licee din Zalău, aceştia fiind informaţi în legătură cu activitatea instanţelor de judecată.

4 Thoughts to “Magistraţii sălăjeni, sufocaţi de dosare”

  1. Alin

    Kende si Lazoc mint fara nerusinare!

  2. IOAN DUSCAS

    ESTE ADEVARAT KA MAJORITATEA INSTANTELOR DIN TZARA SUNT INCARCATE DAR
    CINE INCEARCA SA OBSERVE CARE AR FI CAUZA ?
    CHIAR NU EXISTA ALTA CALE DE A EVITA SUPRAINCARCAREA INSTANTELOR DECAT APELUL LA OAMENI SA NU ISHI MAI CAUTE DREPTATEA KA TOT NU O GASESC !

  3. alin

    Instantele sunt sufocate de dosare si mii de absolventi de drept nu au loc de munca.Romania tara lui peste.

  4. Anonim

    DACA PT. 5 SENTINTE GRESITE AR FI DATI AFARA DIN JUSTITIE S-AR FACE TREABA. HIBA E CA JUDECATORII DAU CEL PUTIN 5 SENTINTE GRESITE PE LUNA SI NICI MACAR NU STUDIAZA DOSARELE. NORMAL AR FI CA JUDECATOR SA AJUNGI DUPA 10 ANI DE AVOCATURA. PROSTIILE PE CARE LE REPETA PERIODIC CEI DIN JUSTITIE SUNT JENANTE.

Leave a Comment