Maşini incendiate din neatenţia sătenilor

Magazin Salajean 5 aprilie 2011 0

Maşini incendiate din neatenţia sătenilor

Trei autoturisme şi câteva hectare de viţă-de-vie au fost cuprinse de flăcări, la finele săptămânii trecute, după ce persoane necunoscute au dat foc vegetaţiei uscate din preajma acestora, pentru igienizarea terenurilor de resturile vegetale. Pentru limitarea şi stingerea incendiilor înainte să se înregistreze pagube însemnate, au fost nevoiţi să intervină pompierii militari.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că la acest sfârşit de săptămână cadrele unităţii au fost solicitate să intervină la şapte incendii la vegetaţie uscată, în oraşele Zalău şi Cehu Silvaniei, precum şi localităţile Gârcei, Letca, Mălădia, Fântânele şi Someş Guruslău.

În incendiile de vegetaţie uscată de la finele săptămânii au ars peste 18 hectare de vegetaţie uscată. Mai grav este că aprinderea intenţionată a terenurilor şi lăsarea focului nesupravegheat au dus la avarierea a trei autoturisme parcate pe marginea drumului în vecinătatea unui teren din municipiu, precum şi a altor două hectare de viţă-de-vie din localităţile Cehu Silvaniei şi Mălădia, a afirmat Jacodi. Potrivit sursei menţionate, niciuna dintre persoanele care au incendiat terenurile în ultimele trei zile nu a fost prinsă de oamenii legii.

Aceste acţiuni de igenizare realizate iresponsabil pot produce pagube materiale însemnate, printre care se numără garduri, maşini, stâlpi de susţinere a cablurilor electrice etc. Mai mult, incendierea terenurilor fără anunţarea organelor abilitate şi lăsarea flăcărilor nesupraveghete pot duce la propagarea incendiilor la gospodăriile oamenilor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »