Lemne confiscate de politisti

Magazin Salajean 31 august 2011 0

Lemne confiscate de politisti

Politistii salajeni au suprins doua persoane in timp ce transportau si comercializau material lemnos. Luni, un barbat de 38 ani, din judetul Cluj, a fost surprins de oamenii legii, in timp ce transporta cu autospeciala trei metri cubi de material lemnos, pe raza localitatii Fildu de Jos, fara a detine acte de provenienta si nici licenta de transport. Marfa a fost confiscata si predata Ocolului Silvic Almasu. Cateva minute mai tarziu, un tanar de 25 ani, din judetul Alba, a fost depistat de politisti in timp ce comercializa cantitatea de 21,3 metri cubi de material lemnos fasonat, pe raza localitatii Crasna. Marfa a fost transportata cu autoutilitara proprietate personala, pentru care nu detinea licenta de transport. Cantitatile de material lemnos inscrise in avizul de insotire nu corespundeau. Intreaga cantitate a fost confiscata si predata Ocolului Silvic Magura Simleu Silvaniei. Pe numele celor doi conducatori auto s-au intocmit acte premergatoare, pentru savarsirea infractiunii de nerespectare a regimului transportului rutier public, fapta prevazuta in articolul 281 din Codul Penal.

Barbatul inecat in Somes a fost identificat

Politistii salajeni au identificat acum doua zile, cadavrul barbatului inecat in raul Somes, in luna iulie. Potrivit informatiilor furnizate de purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al judetului Salaj, Maria Cristea, in data de 15 iulie, Politia a fost sesizata de catre un cetatean din localitatea Ciocmani, care a relatat faptul ca, in amonte de podul care face legatura intre localitatile Ciocmani si Surduc, pluteste cadavrul unei persoane. La fata locului s-a constatat ca este vorba de cadavrul unui barbat si au inceput investigatiile pentru identificarea acestuia. Din verificarile efectuate de oamenii legii, cadavrul a fost identificat cu doua zile in urma, in persoana lui F. H., in varsta de 66 ani, din comuna Creaca. Acesta a plecat la inceputul lunii iulie 2011 din localitatea Vadurele, comuna Napradea, unde a lucrat ca ingrijitor de animale si nu s-a mai intors. Autopsia a stabilit ca barbatul a murit inecat, dar cercetarile politistilor inca continua.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »