La Zalau, municipalitatea a deschis sticlele cu sampanie

Magazin Salajean 10 ianuarie 2012 0

La Zalau, municipalitatea a deschis sticlele cu sampanie Municipalitatea a organizat, ieri, intalnirea traditionala de inceput de an. In sala Avram Iancu a Primariei Zalau, asa cum s-a incetatenit an de an, oaspeti marcanti ai urbei si judetului au ciocnit cate o cupa de sampanie dorindu-si un an plin de realizari. La intalnirea de inceput de an au participat autoritatile judetene si locale, reprezentantii institutiilor publice deconcentrate din judet, partenerii socio-economici, reprezentanti ai mediului de afaceri, religios, educational, artistic si sportiv. Potrivit amfitrionului acestei intalniri, primarul municipiului, Radu Capilnasiu, intentia organizatorilor a fost de a aduce la un loc reprezentantii comunitatii salajene si factorii implicati in luarea deciziilor care au impact in vietile locuitorilor Zalaului si Salajului. Dorinta noastra a fost de a strange la un loc comunitatea. Pentru a performa, spre binele comunitatii, este cel mai important sa ne unim fortele, sa fim impreuna si sa trecem peste animozitati. Avem nevoie de coagulare, pentru a atinge performante similare celor din alte municipialitati de rangul Zalaului, a afirmat prim-edilul urbei de la poalele Mesesului.

In alta ordine de idei, presedintele Consiliului Judetean Salaj, Tiberiu Marc a reiterat celor prezenti ca 2012 va fi un an mai complicat. Pentru ca 2012 este un an electoral, au inceput deja sa bantuie demonii care aduc lucrurile urate, apocalipsa, spaima, specifice anilor electorali. Avem datoria sa fim optimisti si impreuna vom trece mai usor peste neprevazut, vom putea comunica eficient si vom duce la capat proiectele incepute, a apreciat Tiberiu Marc. De aceeasi parere a fost si prefectul Salajului, Vegh Alexandru, care a apreciat ca 2012 va fi un an dificil. Comparat cu o ecuatie matematica, anul acesta are foarte multe necunoscute. Pana acum stim doar ca avem un buget aprobat, dar care este mai mic decat cel din anul trecut. Va fi nevoie ca banii putini pe care-i avem sa-i cheltuim cu chibzuinta, iar toate investitiile sa fie in folosul cetatenilor, a precizat Vegh Alexandru.

Prima investitie la care i-a indemnat ieri Radu Capilnasiu pe cei prezenti a fost in cultura si educatia celei mai tinere generatii, ai carei reprezentanti (doua eleve din clasele a VII-a si a IX-a de la Liceul de Arta Ioan Sima din Zalau) au oferit momente muzicale in cadrul intalnirii traditionale de Anul Nou de la Primaria Zalau.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »