La Şimleu Silvaniei: 1 DECEMBRIE – ziua tuturor românilor!

Motto: „Unirea biruiește pe cel mai tare dușman”. (Proverb românesc)

Iată, s-au împlinit 99 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. La 1 Decembrie 1918, Alba Iulia a devenit Capitala Reîntregirii Neamului Românesc! Atunci, Marea Adunare Naţională, prin Declaraţia adoptată, a proclamat unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, după acelaşi măreţ fapt de reîntregire naţională a statului unitar român săvârşit de Basarabia (9 aprilie 1918) şi de Bucovina (28 noiembrie 1918). Aşa s-a împlinit, după 318 ani, „visul” unei naţiuni al Marelui Voievod Mihai Viteazul, cel care a fost peste un an de zile „Domn al Munteniei, Ardealului şi a toată ţara Moldovei” (Hrisovul din 6 iulie 1600). De asemenea, s-au împlinit 27 de ani de când la1 Decembrie se sărbătoreşte şi Ziua Naţională a României (Legea nr.10/31 iulie 1990). Astfel, 1 Decembrie este ziua tuturor românilor, oriunde s-ar afla aceştia, sărbătorind cum se cuvine cele două evenimente importante din istoria lor de peste două mii de ani.
În acest context, în oraşul Şimleu Silvaniei, în zilele dinaintea marii sărbători, până în ziua Praznicului Sfântului Apostol Andrei, Întâiul chemat – Ocrotitorul României, s-au desfăşurat diverse activităţi tematice în bisericile ortodoxe şi greco-catolice, în unităţile de învăţământ şi în Garnizoană. Evidenţiez Şcoala Gimnazială „Silvania” (directoare, prof. Angela-Maria Lipo) pentru programul cultural-artistic coordonat de prof. Marius Pop, cu sprijinul învăţătoarei Sanda Rusu. În faţa elevilor şi a dascălilor, purtând baloane şi steguleţe tricolore româneşti, profesorul de istorie Silviu Junjan a vorbit despre înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Apoi, sceneta „O petrecere în familie”, cântecele patriotice şi colindele româneşti au încântat întreaga asistenţă. În aceeaşi circumstanţă, a fost organizat şi un concurs de şah pentru elevi (fete şi băieţi) din şcolile gimnaziale ale oraşului. De asemenea, remarc Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (directoare, prof. Amalia Raluca Sabău) pentru activităţile desfăşurate şi realizarea frumosului panou cu articole tradiţionale româneşti din holul principal al Primăriei şimleuane.
Vineri, 1 Decembrie 2017, în jurul Sfintei Troiţe din faţa Bisericii Ortodoxe nr.1, pe o vreme acceptabilă (s-a oprit ploaia!) s-a desfăşurat ceremonia de sărbătorire a Marii Uniri şi a Zilei Naţionale a României. Printre participanţi s-au aflat: oficialităţi orăşeneşti şi judeţene, militari activi, în rezervă şi în retragere, urmaşi ai veteranilor de război, cetăţeni ai oraşului şi din împrejurimile acestuia, invitaţi şi reprezentanţi mass-média. Mulţi dintre aceştia (printre care destui copii) purtau cocarde şi steguleţe tricolore româneşti, primite din partea Primăriei şi a Consiliului Local Şimleu Silvaniei.
Pe un „marş de întâmpinare” (sonorizare, Romeo Oltean – Primăria şimleuană), ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei şi col. Ştefan Toader – comandantul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „SILVANIA” au primit onorul din partea Gărzii de Onoare, salutând Drapelul de Luptă şi trecând în revistă Garda de Onoare. După intonarea Imnului Naţional al României, drd. Daniel Stejerean – directorul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) Şimleu Silvaniei, coordonatorul întregii festivităţi, a spus: „[…] Ziua pe care noi o sărbătorim astăzi, cu o prezenţă atât de minunată, reprezintă momentul unic în care cu toţii devenim o voce, o voce a libertăţii, a speranţei, dar şi a progresului. Suntem la mai puţin de 200 de metri de casa în care, în anul 1873, s-a născut cel care avea să devină unul dintre principalii promotori ai actului suprem de unire a celor trei principate într-un singur stat unitar şi indivizibil, aşa cum stă scris, până astăzi, în Constituţia României. Cu toţii ştim că este vorba de Iuliu Maniu, figură marcantă a istoriei moderne şi contemporane, om politic şi de stat, considerat făuritor de ţară. O ţară pe care noi toţi, cu mic cu mare, o sărbătorim cu mare fast în fiecare an, şi pentru care avem datoria, ca tinere generaţii, să ne aducem contribuţia la progresul ei şi la promovarea valorilor culturale, sociale, educaţionale, care ne reprezintă. […] Să fim mândri că avem o ţară binecuvântată şi să luptăm, împreună, pentru unitatea şi statornicia ei. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români frumoşi!”.
A urmat un Te Deum săvârşit de către un sobor de preoţi ai Bisericilor Ortodoxe (Dan Haiduc, Vasile Boşca, Ioan Taloş, Ioan Crâşmar şi Nicolae Pop) şi Greco-Catolice (Gheorghe Ţurcaş şi Nicolae Bodea), făcându-se şi parastasul de pomenire pentru eroii români căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării şi întregirea neamului românesc.
Despre importanţa Zilei de 1 Decembrie, prin prisma celor două ipostaze ale sale, într-un evident spirit civic şi patriotic, Septimiu Cătălin Ţurcaş a spus: „[…] Ziua de 1 Decembrie, în fiecare an, face ca acei care simt ceva pentru această naţiune, acei care simt româneşte, să vibreze în inimile lor. În fiecare an, în 1 Decembrie ne adunăm aici, la 100 de metri de casa în care marele nostru patriot Iuliu Maniu s-a născut, şi ne închinăm cu multă recunoştinţă în faţa tuturor acelora care au făcut posibilă libertatea noastră de astăzi. […] Cea mai importantă zi din istoria poporului român este Ziua de 1 Decembrie 1918. Este ziua în care România a căpătat forma care, din păcate, nu este astăzi, dar forma care, sper că, la un moment dat, va fi din nou. Pentru aceasta foarte mulţi s-au jertfit. […] În anul viitor trebuie să ne mobilizăm pentru a marca, aşa cum se cuvine, jertfa străbunilor noştri. Mesajul meu pentru toţi aceia care se bucură de această mare sărbătoare este de a se mobiliza, de a fi mai buni. Să arătăm, cu adevărat, că suntem buni români. Iar mesajul meu pentru aceia care nu se bucură de această sărbătoare este ca, în anul viitor, să-şi vadă de treaba lor şi să ne lase pe noi să ne bucurăm, aşa cum se cuvine, de această mare sărbătoare. […] Consiliul Local, în Comisia de învăţământ-cultură, a considerat că este cazul ca în acest an, de 1 Decembrie, să aducă mulţumiri unor oameni din oraşul Şimleu Silvaniei, care se implică, după părerea domniilor lor, în activităţile de zi cu zi. […] Urez tuturor celor prezenţi şi neprezenţi un sincer la mulţi ani, dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”.
În continuare, la invitaţia lui Septimiu Cătălin Ţurcaş, prof. Rodica Tala – preşedinta Comisiei pentru activităţi social-culturale, învăţământ, sănătate, familie, muncă şi protecţie socială, protecţie pentru copii, tineret şi sport din cadrul Consiliului Local Şimleu Silvaniei, a zis: „Ziua Naţională a României, zi aniversară şi de sărbătoare, este şi un prilej de a aduce mulţumiri unor oameni deosebiţi, care, prin dăruire, abnegaţie şi activităţi pe care le desfăşoară, şi-au adus contribuţia la ridicarea prestigiului acestui oraş. Cu ocazia Zilei Naţionale a României, în semn de preţuire, se acordă „Diploma de Excelenţă” (n.m. personalizată). În aplauze binemeritate, Rodica Tala a înmânat diplome domnilor: prof. Traian Albu, preot paroh Vasile Boşca, dr. Garlati Balla Mária, poet George Mureşan, prof. Marin Ştefan şi preot vicar foraneu al Silvaniei Gheorghe Ţurcaş.
În discursul său, col. Ştefan Toader a spus: „[…] Judeţul Sălaj a avut o contribuţie, din punct de vedere militar, în Primul Război Mondial prin două unităţi. Pe de o parte, Regimentul 26 Artilerie, care a funcţionat în Şimleu Silvaniei şi a luptat în Primul Război Mondial, cu un tribut de sânge de 200 de militari şi de 500 de răniţi. De asemenea, Regimentul 4 Dorobanţi, care a funcţionat în Zalău, având un tribut mult mai mare, de 1059 de militari. […] Sălajul şi-a adus o contribuţie deosebită la unire prin personalităţile sale. […] Noi, militarii, parcurgem această zi cu un sentiment al bucuriei, realizării celui mai mare ideal al românilor, unirea, dar şi cu un sentiment al comemorării, având în vedere victimele din Primul Război Mondial. […] Sunt convins că vom intra în Anul Centenar cu fapte măreţe, astfel încât să ne ridicăm la nivelul înaintaşilor noştri. Vă mulţumesc pentru atenţie. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”.
În timpul intonării „Imnului Eroilor”, au depus coroane de flori: Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei; Unităţile Militare din Garnizoana Şimleu Silvaniei; Asociaţia Naţională a cadrelor militare în rezervă şi în retragere – filiala Şimleu Silvaniei; filialele locale ale formaţiunilor politice: Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Uniunea Democrată Maghiară din România; Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică; Spitalul Orăşenesc „Prof. Dr. Ioan Puşcaş”; CN „Simion Bărnuţiu”; CT „Iuliu Maniu”; LT „Ioan Ossian”; Şcolile Gimnaziale; SC „Simex” SA Şimleu Silvaniei; Direcţia pentru Cultură Sălaj; Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Şimleu Silvaniei.
După acest moment înălţător, eleva Alecsandra Bianca Ribar – Şcoala Gimnazială „Silvania” (clasa pregătitoare „B”, învăţătoare Sanda Rusu) a impresionat asistenţa, cântând „Doamne, ocroteşte-i pe români!”. Apoi, un grup de elevi (fete şi băieţi), reprezentând Şcoala Gimnazială „Horea” a susţinut un program cultural-artistic, sub bagheta dirijorală a prof. Traian Albu şi în acompaniamentul orchestral al cantautorului Petre Gliguţa. Pentru interpretarea poeziilor (O zi sfântă, mare!; 1 Decembrie 1918; Unirea Sfântă) şi a cântecelor (Cântecul Unirii; Uniţi am fost; Hai să-ntindem hora mare!; Din Ardealul meu prea sfânt; Ce-aţi văzut, păstori?), micii „artişti” au fost răsplătiţi cu aplauze.
Ceremonia s-a încheiat cu atractiva defilare a Gărzii de Onoare, formată din militari ai Garnizoanei şi reprezentanţi ai: Poliţiei, Jandarmeriei şi Secției de Pompieri Șimleu Silvaniei, sub comanda mr. Florin Burghelea.
Activităţile au continuat la CNIPT Şimleu Silvaniei, unde a avut loc vernisajul unei expoziţii de pictură şi vizitarea unei expuneri de carte. Despre acest eveniment inedit, cât şi despre evenimentele cultural-artistice care vor marca „Anul Centenar 2018”, au vorbit, cât se poate de „aplicat”: Daniel Stejerean, Septimiu Cătălin Ţurcaş, Doina Cociş – director executiv al Direcţiei pentru Cultură Sălaj şi Dumitru Costălaş – prof. al Cercului de Pictură „Silvan-Art” de la Casa Orăşenească de Cultură Şimleu Silvaniei. Expoziţia de pictură pe pânză în ulei „Culori în cinstea Unirii”, a fost realizată de către „elita” elevilor cercului de pictură amintit, sub coordonarea prof. Dumitru Costălaş.Tablourile au o cromatică diversă, ca şi tematica, conţinând peisaje citadine, natură statică, flori etc. Paleta de culoare este cea mai reuşită dintre toate expoziţiile care au existat până acum în Şimleu Silvaniei, realizate de copii. Expunerea de carte a cuprins cărţi, pliante şi documente despre „1 Decembrie 1918 – Unirea cea Mare”, fiind alcătuită de către bibliotecarii de la Biblioteca Orăşenească „Alexandru Şterca-Şuluţiu” Şimleu Silvaniei. În plus, poetul şimleuan George Mureşan a citit cinci poezii proprii (Cântec Unirii; Dă-ne, Doamne, înapoi; Soldat necunoscut; Iubire necondiţionată;Ţară sfântă). Cu mulţumirile de rigoare pentru reuşita acestei activităţi, au fost felicitaţi toţi protagoniştii: elevii-pictori şi părinţii acestora, prof. Dumitru Costălaş, bibliotecarii şi poetul George Mureşan.
Activităţile de sărbătorire a Zilei de 1 Decembrie s-au încheiat în Parcul Cetăţii, unde cei prezenţi au avut „convorbiri” amicale despre făuritorii Marii Uniri şi nu numai, savurând tradiţionala „fasole cu cârnaţi şi salată de varză albă”( preparate la popota Garnizoanei!), precum şi vinul aproape „ghiurghiuliu” al unui sponsor local.
Spre seară, iluminatul festiv de sărbători a fost aprins în cochetul Parc Central şi pe străzile din centrul oraşului Şimleu Silvaniei.
La mulţi ani, ROMÂNIA! La mulţi ani, ROMÂNI, oriunde vă aflaţi!
Prof. Marin Ştefan

Leave a Comment