Judecătorii Curţii de Apel Cluj au îndulcit pedeapsa pedofilului elveţian

Condamnat de Tribunalul Sălaj la şapte ani de închisoare pentru comiterea a şase infracţiuni de act sexual cu un minor şi pornografie infantilă, cetăţeanul elveţian Lombriser Wendelin, care trăieşte de mai mulţi ani în Sălaj, şi-a aflat, miercuri, 18 noiembrie, pedeapsa finală. Bărbatul, care se află în prezent încarcerat la Spitalul Penitenciar Bucureşti Rahova, a atacat soluţia primei instanţe la Curtea de Apel Cluj, gestul său dovedindu-se a fi nu doar inspirat, ci şi cu noroc.

Potrivit minutei publicate pe site-ul instanţei clujene, judecătorii au admis apelul lui Lombriser şi au desfiinţat în parte sentinţa penală a Tribunalului Sălaj. Pronunţând o nouă hotărâre, au schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute de prima instanţă în sarcina inculpatului, din şase infracţiuni de act sexual cu un minor – trei dintre ele în formă continuată – şi a unei infracţiuni de pornografie infantilă în formă continuată, într- o infracţiune în formă continuată de act sexual cu un minor (cinci acte materiale) şi o infracţiune continuă de pornografie infantilă. În aceste condiţii, elveţianul a primit patru ani şi opt luni de închisoare pentru prima faptă şi doi ani de închisoare pentru a doua. Contopind cele două pedepse, magistraţii Curţii au stabilit ca elveţianul să stea în spatele gratiilor cinci ani şi patru luni, cu aproape doi ani mai puţin decât primise în Sălaj. Pedofilul a scăpat şi de obligaţia de a plăti daune morale de câte 3.000 de euro în favoarea a două din părţile civile din dosar.

De asemenea, i-au fost interzise mai multe drepturi, respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a fi tutore sau curator, pe o durată de patru ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii.
Soluţia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Sex cu minori racolaţi în gară

Reamintim că Lombriser Wendelin a fost aresta la mijlocul lunii martie într-un dosar de pedofilie şi trafic de minori. Potrivit procurorilor DIICOT Sălaj, elveţianul “a căutat şi identificat pe teritoriul judeţului Sălaj, dar şi pe raza judeţului Sibiu, mai mulţi copii vulnerabili care să accepte să întreţină relaţii sexuale cu acesta, în schimbul unor sume modice de bani. Inculpatul Lombriser Wendelin s-a orientat în principal spre copii proveniţi din familii dezorganizate sau foarte sărace, neaflaţi sub supravegherea părinţilor, care cerşeau sau îşi câştigau existenţa căutând alimente, haine şi fier în containere”.

În urmă cu doi ani, bărbatul a abordat-o în faţa gării din Sibiu pe inculpata Boldijar Mihaela, care în acea perioadă petrecea majoritatea timpului în zonă şi locuia într-o baracă amenajată în vecinătate. Elveţianul i-a propus să-i caute băieţi minori, cu care să îşi satisfacă plăcerile sexuale, în schimbul unor sume de bani, susţin procurorii.
“În acest context, profitând de naivitatea victimelor specifică vârstei precum şi de lipsurile materiale, inculpata Boldijar Mihaela a recrutat mai mulţi minori, cu vârste cuprinse între 12-16 ani ce proveneau din familii foarte sărace de pe raza unei localităţi din judeţul Sibiu şi care îşi câştigau existenţa singuri prin cerşit pe raza oraşului Sibiu”, mai precizează DIICOT.

Leave a Comment