Ioana Tămaş nu mai vrea şefia Ambulanţei

Andreea Vilcovschi 29 octombrie 2012 9
Ioana Tămaş nu mai vrea şefia Ambulanţei

Managerul interimar al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Sălaj, dr. Ioana Tămaş, şi-a anunţat, zilele trecute, demisia din funcţia pe care o ocupă de circa doi ani. Gestul său vine ca urmare a unor “probleme personale”, însă surse neoficiale susţin că ar fi fost cauzat de un conflict ce mocneşte între Tămaş şi fostul manager, Ioan Cordea.

Contactată, Ioana Tămaş ne-a confirmat că şi-a exprimat dorinţa de a renunţa la fotoliul şef al SJA, din cauza unor “motive personale”. Ea a recunoscut că decizia sa nu este bătută în cuie şi că va mai analiza situaţia. “Nu ştiu ce voi face. Este dificil să asiguri interimatul Serviciului de Ambulanţă când nu ai experienţă în domeniu. Aş vrea să renunţ pentru că mi-aş restrânge activitatea. În fond, nu putem vorbi despre o demisie, pentru că nu sunt pe funcţie, ci doar asigur interimatul”, a precizat oficialul de la Ambulanţă.

Preferă funcţia de director medical

În prezent, SJA nu are un director medical. Dacă nu va reveni asupra deciziei sale, Tămaş speră că, după ce va fi numit un manager, va fi organizat concurs pentru comitetul director şi, implicit, pentru postul de director medical: “Mi-aş dori să fiu director medical la SJA, întrucât această funcţie este mai aproape de specializare mea”.

Pentru ca o demisie să-şi urmeze cursul, trebuie parcurse câteva etape. Între timp, vom purta negocieri cu doamna Tămaş, în speranţa că va reveni asupra deciziei. Dumneaei şi-a manifestat o opţiune, invocând motive persoanale. Ne dorim o soluţie optimă pentru ca activitatea de la Ambulanţă să se desfăşoare cât mai bine”, a declarat Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj.

În cazul în care Tămaş nu se răzgândeşte, conducerea DSP Sălaj va hotărî dacă numeşte un alt manager interimar, după ce se va consulta cu factorii de decizie din Ministerul Sănătăţii, a mai precizat Marincaş. Întrebată dacă Ioan Cordea este o variantă luată în calcul pentru a asigura un eventual interimat, şefa DSP Sălaj a menţionat doar că o decizie va fi luată zilele următoare. În ceea ce priveşte un potenţial conflict dintre fostul şi actualul manager de la Ambulanţă, Marincaş ne-a replicat: “Nu pot să spun decât ce mi s-a comunicat oficial. Probabil că hotărârea a fost luată sub impulsul emoţiei”.

SJA Sălaj, subiect de scandal

Reamintim că, în 2010, fostul manager, Ioan Cordea, a implicat Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj într-un amplu scandal, după ce controalele Ministerului Sănătăţii au scos la iveală nereguli majore în funcţionarea SJA. Potrivit oficialilor din minister, la SJA Sălaj au fost identificate mai multe neconcordanţe între datele înregistrate în sistemul unic de urgenţă 112 şi raportările serviciilor de ambulanţă. De asemenea, au fost descoperite nereguli la decontarea de combustibil, raportări false în care au fost utilizate nume false pentru care au fost decontate servicii, nereguli în aplicarea legislaţiei, dar şi alte abateri. Ca urmare, conducerea DSP Sălaj a decis încetarea, din 10 decembrie 2010, a contractului de management al doctorului Ioan Cordea şi a numit-o interimar pe dr. Ioana Tămaş. Un an mai târziu, Cordea şi-a încercat norocul la concursul pentru ocuparea postului de manager al Serviciului de Ambulanţă, la concurenţă cu Ioana Tămaş şi Narcisa Balint. Niciunul nu a reuşit, însă. Managerul interimar a fost dezavantajat de faptul că nu făcuse un curs de management sanitar, iar ceilalţi doi nu au luat notă de trecere. În aceste condiţii, Tămaş a continuat să asigure interimatul.

Cordea a solicitat în instanţă, fără succes, însă, repunerea sa în funcţie, dar şi plata retroactivă a tuturor drepturilor salariale de la data demiterii.

Comentarii

comments

9 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 29 octombrie 2012 at 14:19 - Reply

    au disparut nedici din salaj VAI DE EA STATIE DE AMBULANTA ACOLOtrebuie o persoana bine pregatita si cinstita nu ca CORDEA SI BALINTcare au interese propi si va duc la pierzare nu la faliment

  2. alt anonim 29 octombrie 2012 at 18:09 - Reply

    Despre Balint…sa vorbeasca amantele sale vizitate in timpul serviciului, evident cu salvarea astepatand la scara pana ce doctorul coboara de pe femeie. Apoi a doua zi declara sotiei ca este extenuat de atata f…redoneala! De unde dracu’ati recrutat un asemenea “specialist in urgente” ejaculatorii?

  3. Francine 29 octombrie 2012 at 20:11 - Reply

    Draga INA,speram sa iei decizia cea mai inteleapta!
    Noi, fostii tai colegi de liceu iti cunostem verticalitatea, competenta, bunul simt si educatia rafinata si suntem foarte mandrii de tine.
    Mult succes!

  4. Anonim 29 octombrie 2012 at 21:16 - Reply

    puneti-l iar pe cordea sa fie iara debandada

  5. dinu 29 octombrie 2012 at 21:46 - Reply

    zzt!

  6. zina 29 octombrie 2012 at 22:27 - Reply

    Du-te draga fata invartindu-te precum girofarurile ambulantelor,caci doar cativa lingai o sa-ti duca dorul! Parsivitatea maxima te carecterizeaza si acum in ultima clira cand ai aflat ca vei iesi pe locul doi chiar daca alergi singura.Vrei sa pozezi in eroina dar cine te cunoaste nu pune botul!Ar fi frumos sa dai o bere Ligiei Marincas pentru pont!(noi am dat cateva slujbe la Muntele Athos) Noua asistentilor din teritoriu ,pe care ne aduci fara voia noastra la Zalau sa ne dai banii de naveta dupa cum spune legea.Ziaristei ii pun o intrebare,ma rog doua:Ce vocabular de jurnalist este acesta,citez:”Cordea şi-a încercat norocul la concursul pentru ocuparea postului de manager al Serviciului de Ambulanţă”? Nu stiu daca ati terminat Jurnalistica si cand dar daca ati facut-o v-au tinut in facultate baietii din fata San Paolo Bank ?(valutistii sa va prindeti mai repede) As mai zice ca norocul si l-au incercat parintii dumneavoastra sa faca un copil reusit dar cred ca nu le-a iesit Ai idee cate vieti a salvat Dr Cordea?

  7. dani 29 octombrie 2012 at 22:51 - Reply

    zina are dreptate!

  8. Anonim 30 octombrie 2012 at 02:10 - Reply

    ati gresit injuraturile…

  9. Anonim 30 octombrie 2012 at 16:37 - Reply

    cei care i-l ling pe dr Cordea se bucura nespus abia asteapta sa poata fura impreuna

Lasa un Raspuns »