Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

Mihaela Oprea 16 august 2012 0
Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

Doi sălăjeni cu vârste de 37 şi respectiv 44 de ani sunt cercetaţi de oamenii legii pentru infracţiuni la regimul circulaţiei, după ce au fost identificaţi marţi, în trafic, încălcând anumite reguli de circulaţie rutieră. Unul dintre aceştia, Arpad P., din Zalău, a fost depistat de poliţiştii cehani, marţi, la ora 11.05, pe strada Crişan din Cehu Silvaniei, în timp ce conducea autoturismul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.
Seara, în jurul orei 20.30, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ileanda, aflându-se în timpul activităţilor de control şi supraveghere a traficului rutier, pe DJ110C, în comuna Ileanda, l-au identificat pe Florin L., de 44 de ani, din localitate, care conducea autoturismul cu o alcoolemie de 0,62 miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat.
Pe numele şoferilor, poliţiştii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »