În doar şapte zile, peste 750 de şoferi, amendaţi de poliţiştii rutieri

Mihaela Oprea 27 august 2012 1
În doar şapte zile, peste 750 de şoferi, amendaţi de poliţiştii rutieri

Record de sancţiuni contravenţionale în trafic! Poliţiştii sălăjeni au aplicat peste 750 de sancţiuni şoferilor care au încălcat regulile de circulaţie, activităţile de control făcând parte din acţiunea organizată la nivel naţional privind respectarea regimului legal de viteză.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că poliţiştii rutieri au acţionat în trafic, în intervalul menţionat, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, pe tronsoanele de drum cu grad de risc, folosind toate autospecialele din dotare, cu aparatură de măsurare a vitezei. “Cu această ocazie, oamenii legii au aplicat 765 de sancţiuni contravenţionale, 476 din acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost suspendate 34 de permise de conducere, 22 din acestea pentru depăşirea cu mai mult de 50 kilometri pe oră”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, zonele de risc avute în vedere de poliţişti sunt: DN1F – Poarta Sălajului – Românaşi şi Sărmăşag – Bobota, DN1H – Jibou – Var, DN 1 C – Bârsău Mare – Ileanda, DN19B – Nuşfalău – Zăuan, DJ108F – Sărmăşag – Chieşd, DJ108G – Vârşolţ – Crasna – Cizer şi DJ108D – Cehu Silvaniei – Sălăţig.
Oamenii legii recomandă conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. nik0 27 august 2012 at 22:12 - Reply

    sa dam tarii tot mai mult carbune,felicitari sa-i amendati pe toti,dar chiar sa stai cu radarul pe pasarela,la iesirea din localitati,in ciumarna pe meses.N U S-A SCHIMBAT NIMIC IN POLITIE.

Lasa un Raspuns »