“Împreună reuşim!” – eveniment caritabil la Zalău pentru ajutorarea unui copil cu probleme de sănătate

Patru studente în anul al II-lea la Facultatea de Ştiinţe Politice, Adminstrative şi ale Comunicării de la Universitatea “Babeş- Bolyai” din Cluj – Napoca, Diana Costa, Simina Mureşan, Cristina Şerdan şi Iulia Sabău, sub îndrumarea profesorului dr. lector Veronica Ilieş, în parteneriat cu Societatea Handicapaților Zalău, vor organiza la Zalău un eveniment caritabil destinat unui puşti cu probleme de sănătate şi familiei lui.  

Evenimentul caritabil, intitulat “Împreună reuşim!”, va avea loc joi, 26 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Zalău, începând cu ora 18. După cum a explicat una din inţiatoarele proiectului, studenta Simina Mureşan, protagonistul evenimentului caritabil, Alex Cirțiu, are 11 ani și suferă de epilepsie și ADHD. Băiatul face în jur de şase crize de epilepsie zilnic, iar în timpul zilei se află la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei, Structura „Speranţa” Zalău, pentru îngrijire medicală și socială propice. Familia băiatului, alcătuită din cinci membri, locuiește în cartierul “Porolissum” din municipiul Zalău într-o garsonieră, condiţiile fiind precare: baie la lighean, dormit pe jos etc. Familia a fost abandonată de tată în vara acestui an, iar mama încearcă cu greu să treacă peste greutățile vieții. Alex mai are trei surori, Andreea, Paula și Ștefania, cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani. Viața celor cinci membri este una dificilă de la zi la zi, deoarece pe lângă boala de care Alex suferă, situația lor financiară este una precară. Mama nu primește pensie alimentară din partea tatălui, ci primește doar o alocație complementară pentru copii și un ajutor social în valoare de 80 de lei pentru boala de gradul al II-lea pe care Alex o are.

“În cursul acestei săptămâni, am făcut o vizită familiei Cirțiu. Alex și Stefania, sora lui mai mică, m-au întâmpinat cu îmbrățișări și pupici încă din casa scării. Am râs, ne-am jucat și am povestit despre Moș Crăciun. A fost o seară pe care cu siguranță nu o voi uita niciodată. Puținul lor l-au împărțit cu mine. Sper ca acest Crăciun să fie cel mai frumos și să nu le lipsească nimic de sub brad sau de pe masă. Sunt niște copii minunați care merită un trai mai bun, iar noi putem să le împlinim această dorință!”, a spus Simina – una din studentele implicate în evenimentul caritabil.

foto material simina 1

 

Biletul de intrare la acest eveniment costă zece lei. Suma încasată în urma vânzării biletelor va fi donată familiei Cirțiu. De asemenea, în sală vor fi amplasate ş urme pentru donaţii, iar publicul participant va putea spijini această familie aflată în dificultate. Biletele se găsesc la Casa de Cultură a Sindicatelor şi la salonul “Essenza” situat pe strada Pietriş din municipiul Zalău.

Din programul “Împreună reuşim” nu vor lipsi momentele muzicale de calitate prezentate de artişti sălăjeni. Rodica Pop Seling, Daiana Bălănean, Roxana Câmpean cu trupa de dans, Corul Liceului de Artă “Ioan Sima”, tenorul Sergiu Chirilă, Andrei Blaj de la Colegiul Naţional “Silvania” Zalău şi Ansamblul “Meseşul” al Centrului de Cultură şi Artă (CCAJ) Sălaj, dar şi alte surprize.

One Thought to ““Împreună reuşim!” – eveniment caritabil la Zalău pentru ajutorarea unui copil cu probleme de sănătate”

  1. Mara

    Foarte buna initiativa studentelor! O sa vin cu siguranta sa donez bani si sa ajut aceasta familie sa aiba sarbatori fericite!

Leave a Comment