Icoana miraculoasa la Zalau

Magazin Salajean 7 noiembrie 2007 0

Icoana miraculoasa la Zalau

La Biserica greco-catolica Sf. Familie din Zalau a avut loc ieri, in prezenta a peste o suta de credinciosi, primirea icoanei miraculoase a Maicii Domnului de la Guadalupe. Dupa aceasta primire, s-a purces la o procesiune la Biserica Sf. Ap. Petru si Pavel din Dumbrava Nord, dupa care, pana dimineata, la biserica din centrul Zalaului, s-au desfasurat o serie de manifestari religioase dedicate momentului, dintre care amintim: celebrare liturgica, cateheza, acatistul Maicii Domnului, Sf. Rozar cu tinerii, Sfanta liturghie romano-catolica, Paraclisul Maicii Domnului cu procesiune in jurul bisericii, Binecuvantarea cu Sfanta Icoana.

Protopopul greco-catolic al Zalaului, pr. Valer Parau, ne-a declarat ca pelerinajul in Romania cu icoana miraculoasa a Maicii Domnului de la Guadalupe va avea loc pana in 18 noiembrie 2007, iar acest eveniment se intampla in urma solicitarii credinciosilor din diverse parohii din mai multe orase din tara, printre care si Zalau. Icoana prezenta si la Zalau este o reproducere fidela, cu semnatura si sigiliul Arhiepiscopului Norberto Cardinal Rivera Carrera, Primar al Mexicului. Scopul evenimentului este raspandirea cultului pentru Fecioara Maria de la Guadalupe, Protectoarea vietii si a copiilor nenascuti. De asemenea, ne-a mai declarat pr. Parau, se doreste organizarea unor grupe de rugaciuni pentru protejarea vietii umane nenascute. Aceasta icoana a aparut in 1531 in mod miraculos pe Tilma lui Juan Diego, vizionarul de la Guadalupe, Mexic (tilma- manta fara maneci, prevazuta cu o gaura la mijloc prin care se trage peste cap). Portretul Ei isi pastreaza in mod miraculos culorile din 1531, iar Tilma care ii serveste drept suport isi pastreaza proprietatile naturale. Putem sa vedem in acest portret chipul autentic al Fecioarei Maria, Maica lui Isus si Femeia din Apocalipsa. Insarcinata, Ea ne descopera dorinta Ei de Maternitate asupra fiecaruia dintre copiii Ei si asupra intregii lumi pentru a stabili adevarata Pace, asa cum a realizat-o in Mexic dupa aparitiile Sale. Este singura aparitie a Maicii Domnului, confirmata de Biserica Catolica, in care ea apare insarcinata, a mai afirmat pr. Valer Parau.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »