Hoţi de motorină, prinşi în acţiune

Mihaela Oprea 23 august 2012 0
Hoţi de motorină, prinşi în acţiune

Doi sălăjeni au început o cursă ca-n filme pe străzile din municipiu, după ce poliţiştii i-au prins, în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce sustrăgeau motorină dintr-un autocar parcat pe bulevardul Mihai Viteazu din oraş. Aceştia, în vârstă de 17 şi 23 de ani, au încercat să scape de oamenii legii, însă au fost prinşi la scurt timp. Chiar şi autoturismul a fost imobilizat de poliţişti, suspectând că este furat.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că asupra suspecţilor s-au găsit mai multe recipiente pline cu motorină. “Tinerii Orlando F., de 17 ani, din localitatea Sînmihaiu Almaşului, şi Radu G., de 23 de ani, din Bocşa, au încercau să fugă cu un autoturism înmatriculat în Franţa, pe strada Fabricii din municipiu, dar au fost prinşi, în cele din urmă, de oamenii legii care desfăşurau activităţi de menţinere a ordinii şi liniştii publice. În urma verificărilor efectuate, în autoturism au fost găsite şapte recipiente din plastic pline cu motorină, de câte 5 litri fiecare, şi două furtune din cauciuc cu care combustibilul a fost sustras”, a declarat Maria Cristea.
Unul dintre suspecţi a continuat să încalce legea chiar sub nasul poliţiştilor, reuşind doar să-şi mai adauge o infracţiune pe dosarul penal iminent. Potrivit sursei citate anterior, la solicitarea documentelor de către poliţişti, suspectul Radu G. a prezentat un permis de conducere fals. “În cauză, motorina a fost ridicată şi restituită părţii vătămate, iar autoturismul suspecţilor a fost imobilizat la sediul poliţiei pentru cercetări”, a precizat sursa citată anterior.
Pe numele suspecţilor au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea mai multor infracţiuni. Astfel, minorul Orlando F. este cercetat de oamenii legii, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Pe numele şoferului s-au întocmit actele premergătoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi uz de fals.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »