Fracturile şi gastritele – în topul urgenţelor

Magazin Salajean 7 iunie 2011 0

Fracturile şi gastritele - în topul urgenţelorAproape 400 de sălăjeni au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, în week-end, cele mai multe cazuri – 80 -fiind plăgi, fracturi, entorse şi politraumatisme, se arată într-un comunicat de presă remis, ieri, de unitatea spitalicească respectivă. În număr mare s-au prezentat la UPU şi persoane care au solicitat îngrijiri de specialitate pentru afecţiuni ale sistemului digestiv, nu mai puţin de 32 de cazuri fiind tratate de medici. Diagnosticele puse au fost de gastrite, gastroduodenite, enterocolite şi gastroenterocolite, se arată în comunicatul de presă respectiv.

Pe lângă aceşti bolnavi, alte zece persoane au ajuns la UPU cu hipertensiune arterială, în timp ce alţi opt sălăjeni au fost depistaţi cu colică abdominală (patru, nr.) şi renală (patru, n.r.).

Tot la finele săptămânii trecute, la UPU au ajuns opt gravide care au avut nevoie de ajutor specalizat pentru a aduce pe lume bebeluşi, precum şi trei sălăjeni care au ţinut să bea peste măsură. De asemenea, şase persoane au fost aduse la Spitalul Judeţean cu răni după ce au fost implicate în accidente rutiere şi agresiuni. Din totalul de 386 de cazuri, medicii au dispus internarea pentru 75 de pacienţi.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »