Festivalul “Zilele Muzeului”, o reuşită

Magazin Salajean 20 mai 2011 0

Festivalul “Zilele Muzeului”, o reuşită

Manifestările prilejuite de organizarea la Zalău a festivalului Zilele Muzeului au fost apreciate de către directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău, Corina Bejinariu, ca o reuşită, având în vedere impactul asupra publicului. Paşi în trecut. Joaca de-a istoria a prins mai ales la elevi de gimnaziu şi de liceu, dar şi la tineri şi adulţi, care şi-au petrecut weekend-ul într-un mod plăcut şi inedit, având ocazia să admire colecţii cu totul deosebite, să descopere cum se îmbrăcau dacii şi romanii, să tragă cu arcul, să descopere comori, dar şi să se relaxeze, nu doar pe ritmuri populare, ci şi de muzică disco.

După cum a menţionat Corina Bejinariu, programul manifestărilor a fost foarte dens şi diversificat având în vedere faptul că evenimentul a succedat sărbătorii Noaptea Europeană a Muzeelor, dar mai ales pentru că anul acesta s-au împlinit 60 de ani de la înfiinţarea instituţiei. Suita evenimentelor a debutat cu vernisajul expoziţiei (organizată în parteneriat cu Muzeul de Istorie din Cluj) Scrierea danubiană-în lumina descoperirilor arheologice de la Turda şi Tărtăria, unde sunt valorificate cercetările centrate asupra tăbliţelor din cele două locaţii. Expoziţia este deschisă până în prima parte a lunii iunie.

Cu acelaşi prilej, a mai fost vernisată şi expoziţia Colecţii şi colecţionari, ediţia a III-a, unde 13 expozanţi au prezentat obiecte vechi: bancnote, monede, şerveţele, soldăţei din metal, machete de maşini, carte poştală veche şi documente de familie. Reprezentaţii asociaţiei Amicii muzeului, fondată de către cinci angajaţi ai muzeului cu scopul de a sprijini activităţile şi valorile pe care le gestionează instituţia, şi-au expus obiectivele şi cu acest prilej au câştigat de partea lor noi membri, tineri şi adulţi, pasionaţi de istorie.

O mare atracţie pentru elevi a constituit-o organizarea concursurilor cu specific istoric: desene pe asfalt şi pe hârtie, având tematica Muzeul văzut de copii, la care s-au înscris 50 de copii; concursul de tras cu arcul, care a reunit 40 de participanţi, elevi şi părinţi; competiţiile derulate sub genericul Copiii şi jocurile lor în preistorie a atras 14 copii care au jucat şah şi 24 care s-au înfruntat la roata-un strămoş al jocului moara.

La parada trupelor Lupii Daciei şi Vulturii Romei, au defilat 50 de copii echipaţi după moda vremurilor străvechi (fie că au fost daci, romani, femei, bărbaţi ori nobili). La concursul de vizionare de benzi desenate cu caracter istoric au participat 60 de copii, iar la întrecerile de tras cu arcul au subscris 15 fete şi 30 de băieţi (cu vârste cuprins între 7 şi 14 ani), precum şi 20 de adulţi. Foarte apreciată a fost şi demonstraţia de luptă a trupei Cohors III Campestris, coohortă din care au făcut parte zece tineri voluntari, ce au executat şase exerciţii şi manevre militare cu comenzi axate pe reconstituiri istorice. Nu în cele din urmă, şi poate cel mai aşteptat moment din seria manifestărilor festivalului a fost cel destinat celor mai mici arheologi (77 la număr), care au…explorat, fie cu lopăţele, fie direct cu mâna, în şapte lădiţe cu nisip pentru identificarea câte unei comori, care le-a rămas, mai apoi, ca amintire. Nu a lipsit din program nici momentul folcloric, la care şi-au dat concursul trei interpreţi şi 15 dansatori, şi două soliste din Grupul Folcloric şi Ecumenic Maria, condus de Mariana Şimon.

Corina Bejinariu a arătat că manifestările din weekend, la care au luat parte 700 de persoane, au avut un impact deosebit asupra elevilor, foarte mulţi exprimându-şi intenţia de a se implica în proiecte similare. Pe ei îi putem forma şi le putem educa gustul nu doar pentru participarea la astfel de evenimente, ci şi pentru implicarea în activităţi care să le descopere spaţiul muzeal din altă perspectivă. Pentru aceasta, ei au entuziasmul şi curiozitatea necesară, dar şi dorinţa de a participa la demersurile noastre, a menţionat Corina Bejinariu.

Festivalul Zilele Muzeului Paşi în trecut: joaca de-a istoria a fost organizat în cadrul unui proiect cu finanţare nerambursabilă asigurată de la bugetul local al municipiului Zalău.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »