Exerciţiu de descarcerare şi stingere a unui incendiu de Ziua Pompierilor

Pompierii sălăjeni şi-au sărbătorit ziua miercuri, 13 septembrie, prin organizarea mai multor activităţi pe platoul de marmură, savurate în special de mulţimea de copii veniţi să-i vadă pe salvatori în acţiune.
Publicul zălăuan a avut ocazia să vadă tehnica de luptă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” Sălaj; cel mai apreciat moment al zilei au fost demonstraţiile pompierilor, care au arătat cum decurce o intervenţie pentru descarcerarea victimei unui accident rutier, dar şi modul în care este lichidat incendiul care a cuprins un autovehicul. Exerciţiile au fost urmărite cu sufletul la gură de către cei mici.

Sărbătorită anual în 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România este considerată ca fiind unul din elementele cele mai reprezentative în materie de acţiune pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor, zi în care suntem cu toţii chemaţi spre a reflecta la măsurile şi acţiunile ce le întreprindem pentru a înlătura producerea unor incendii şi alte evenimente negative şi a ne proteja astfel viaţa şi bunurile.
Momentul marchează 169 de ani de la actul eroic săvârşit de pompierii militari din Bucureşti, conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, în apărarea Revoluţiei Române de la 1848, împotriva intervenţiei străine. Atunci, în Bătălia din Dealul Spirii, în confruntarea cu un inamic zdrobitor numericeşte (coloana pompierilor miliari număra 166 de oameni, pe când cea turcească, peste 5.000 de soldaţi şi ofiţeri), dar şi ca dotare, din rândul pompierilor militari au rămas pe câmpul de luptă peste 80 de eroi şi numai încetarea confruntării a făcut ca vitejii ostaşi pompieri să nu mai continue jertfa până la unul, în slujba revoluţiei şi libertăţii.

Alte articole

One Thought to “Exerciţiu de descarcerare şi stingere a unui incendiu de Ziua Pompierilor”

  1. Anonim

    Prof. dr. Gheorghe Botis sustine ca, pentru a fi pompier, nu ai nevoie de creier

Scrie un comentariu