Duminică, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră

În ultima duminică din octombrie se trece la ora de iarnă. Prin urmare, sălăjenii vor sta mai mult în aşternuturi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru că se dă ceasul înapoi cu o oră, ora 4 urmând să devină ora 3.
Trecerea la ora de iarnă înseamnă, de fapt, revenirea la ora oficială standard. Aceasta este modificată în fiecare primăvară, în luna martie, când se trece la ora de vară, ceasurile fiind date atunci cu o oră înainte. Sistemul de modificare a orelor are ca scop folosirea cât mai eficientă a luminii soarelui, pentru ca principalele activităţi umane să se poată desfăşura cât mai mult în timpul zilei.
Ideea de schimbare a orelor pentru folosirea eficientă a luminii a fost propusă în 1895 de George Vernon Hudson – deşi a fost menţionată şi de Benjamin Franklin în 1784 – şi implementată în timpul Primului Război Mondial. Oraşul Brandon din Manitoba, Canada, a fost primul din lume care a folosit acest sistem, trecând la ora de vară în 17 aprilie 1916. Imediat după aceea, începând din 30 aprilie 1916, Germania şi aliaţii săi din Primul Razboi Mondial au fost primele ţări care au folosit sistemul, pentru a face economie la cărbune. Marea Britanie, aliaţii săi şi multe ţări europene neutre au adoptat şi ele ora de vară în 1916, în timp ce Rusia şi alte câteva ţări, printre care şi SUA, au adoptat sistemul abia anii următori. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată in 1932.
În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie, când ora 3 devine 4, şi ultima duminică din octombrie, când ora 4 devine 3.

Schimbarea orei nu va afecta mersul trenurilor. Potrivit CFR Călători, trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Leave a Comment