Două instituții deconcentrate, urecheate de Prefectura Sălaj

Ședința lunară a Colegiului Prefectural a avut loc miercuri, 23 ianuarie, în Sala Video a Instituției Prefectului Sălaj, eveniment care a avut pe ordinea de zi: informare cu privire la prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice în vederea asigurării viabilității pentru circulația rutieră; raport anual privind implementarea Planului de acțiuni pentru realizarea în județul Sălaj a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare, în anul 2018; adoptarea Programului anual al ședințelor Colegiului prefectural, pentru anul 2019.
Potrivit precizărilor făcute de Ioan Chiș, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Zalău, societatea administrează în Zalău circa 275 kilometri de drumuri naţionale şi are şase baze de deszăpezire şi două puncte de sprijin. În activitatea de deszăpezire sunt antrenate 36 de utilaje, în această iarnă fiind folosită o cantitate de 4.700 tone de sare, mult mai mare ca în anii precedenţi, pentru menţinerea dumurilor în stare de circulaţie.
În altă ordine de idei, Mircea Ciocian, şef serviciu în cadrul Instituției Prefectului Sălaj, a precizat că din cele 234 de măsuri propuse de instituţiile deconcentrate din judeţ pentru anul 2018, 232 au fost realitate integral, una parţial, una fiind nerealizată. Măsura nerealizată de OJFIR Sălaj se datorează unor cauze obiective, respectiv faptul că sesiunile de depunere de proiecte pe GAL nu s-au încheiat, condiții în care evaluarea nu s-a putut realiza, iar o treime din personalul OJFIR Sălaj a fost detașat la centrul regional de la Satu Mare. Acțiunea realizată parțial are un grad de implementare de 74% și se înregistrează la Direcția pentru Agricultură Sălaj (Cursuri de pregătire și formare profesională pe agromediu și agricultură ecologic), iar cea nerealizată este la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Sălaj (Actiunea privind evaluarea si implementarea de proiecte pe GAL).
În cadrul şedinţei de miercuri a fost adoptat, cu unanimitate de voturi, Programului anual al ședințelor Colegiului prefectural, pentru anul 2019.

One Thought to “Două instituții deconcentrate, urecheate de Prefectura Sălaj”

  1. Anonim

    In Zalau sigur nu sunt 275 km de drumuti nationale , oricum s-ar masura, poate in judetul salaj. !

Leave a Comment