Doi tineri din Zalău, după gratii pentru trafic şi consum de droguri


Doi zălăuani în vârstă de 20 şi 23 de ani au fost arestaţi preventiv, sâmbătă, sub acuzaţia de consum şi trafic de droguri de risc, infracţiuni pentru care riscă între trei şi 15 ani de închisoare. Un alt tânăr va fi cercetat în stare de libertate, cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Potrivit informaţiilor furnizate de către procurorul şef Dan Buduşan, din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sălaj, la începutul lunii septembrie 2013, Andrei Daniel B. şi Daniel Andrei Z. au mers în Spania, la cules de struguri. Cu acest prilej, cei doi au început să consume canabis sub forma unor ţigări confecţionate artizanal. Cercetările au scos la iveală că Daniel Z. nu se afla la primul contact cu aceste droguri, el începând să consume canabis încă din anul 2006, cu ocazia primelor deplasări în Spania, unde presta diverse munci agricole.
În 22 octombrie 2013, cei doi, aflaţi pe teritoriul Spaniei, au achiziţionat de la un cetăţean spaniol aproximativ 250 de grame de canabis, pentur care au plătit 375 de euro, respectiv 1,5 euro/gram. Andrei B. a cumpărat 150 de grame, iar Daniel Z., aproape 100 de grame, cantităţi pe care le-au depozitat în diferite borcane de 400, 600 şi 800 ml.
Cinci zile mai târziu, zălăuanii au intrat în ţară prin punctul de trecere a frontierei Borş, având borcanele cu droguri ascunse în bagaje. În drum spre locuinţele lor, tinerii au început să consume primele ţigări confecţionate artizanal ce conţineau canabis. Odată ajunşi în Zalău, inculpaţii au contactat diverţi consumatori pentru a valorifica marfa, gramul de canabis fiind comercializat cu sume cuprinse între 40 şi 60 de lei.
Anchetatorii susţin că în perioada 28 octombrie-1 noiembrie, cei doi au reuşit să vândă aproape jumătate din cantitatea de canabis introdusă în ţară unor adolescenţi din municipiu. Printre ei, o fată şi un băiat de doar 16 ani. „Până în acest moment am reuşit să identificăm şase consumatori, cu vârste între 16 şi 18 ani, însă vom continua cercetările pentru a-i identifica şi pe ceilalţi”, a declarat Buduşan.
Acesta a mai precizat că tot în intervalul amintit, un alt tânăr zălăuan, R.C.C., a pus la dispoziţia lui Andrei B. garsoniera pe care o deţine deasupra magazinului Unicarm, din cartierul Stadion, pentru activităţi de confecţionare şi consum a ţigărilor ce conţineau canabis. Pentru asta, inculpatul va fi cercetat în libertate, sub acuzaţiile de trafic şi consum de droguri şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consum de droguri, având interdicţia de a părăsi localitatea.
În urma percheziţiei efectuate la locuinţa învinuitului R.C.C., oamenii legii au descoperit aproximativ 10 grame de canabis, precum şi un cântar de mare precizie folosit pentru dozarea drogurilor achiziţionate din Spania. Cu aceeaşi ocazie, anchetatorii au stabilit că restul cantităţii a fost valorificat de către Andrei B. şi de învinuitul R.C.C,. unor tineri din Zalău.
Acţiunea a fost derulată de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj şi de cei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj – Serviciul de Acţiuni Speciale, sub coordonarea procurorului şef DIICOT Sălaj.
După cum a precizat Dan Buduşan, ulterior a fost identificat pe raza municipiului, şi inculpatul Daniel Z., iar după efectuarea percheziţiei domiciliare la locuinţa tânărului au fost descoperite aproximativ cinci grame de canabis, iar în autoturismul său, un dispozitiv de mărunţit, ce conţinea urme de canabis.
În total, menţionează procurorul-şef, au fost recuperate 120 de grame de canabis, diferenţa de 130 de grame fiind vândută şi comercializată în cele câteva zile scurse de la momentul introducerii drogurilor în ţară, la cel al percheziţiilor domiciliare. Drogurile au fost consumate fie la domiciliul lui R.C.C., fie în parcările de la ieşirea din Zalău, spre Meseş.
Cei doi tineri care au cumpărat drogurile din Spania au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în cursul zile de sâmbătă, au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile, Tribunalul Sălaj dispunând arestarea lor.
„Pentru tinerii care merg la muncă în străinătate tentaţia de a cumpăra mărfuri ilegale, inclusiv droguri, pentru a-şi rotunji veniturile, este mare. Pentru că nu există un control foarte strict la punctele de trecere a frontierei, aceştia pot introduce destul de uşor în ţară droguri, pe care le ascund în bagaje. Ne-am confruntat cu astfel de cazuri, în care drogurile au fost aduse din state precum Italia, Spania, Olanda ori Portugalia”, a mai spus Buduşan.

One Thought to “Doi tineri din Zalău, după gratii pentru trafic şi consum de droguri”

  1. a

    1,5 euro pe gram?? ieftin! trebuie sa dau si o tura pana in spania sa iau 100gr, asa pt consum propiu 🙂

Leave a Comment