Doi şoferi s-au întrecut în alcoolemie

Mihaela Oprea 8 octombrie 2012 0
Doi şoferi s-au întrecut în alcoolemie

Doi sălăjeni în vârstă de 24 şi 39 de ani s-au întrecut, la finele săptămânii trecute, să bată recordul alcoolemiei la volan. Oamenii legii care i-au oprit în trafic au constatat că aceştia consumaseră băuturi alcoolice de aproape trei ori mai mult decât limita legală pentru începerea urmăririi penale pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
Potrivit informaţiilor furnizate de Poliţia Sălaj, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Nuşfalău au oprit în trafic, pe raza localităţii Boghiş, un autoturism condus de N. Ioszef, de 24 de ani, din localitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta indicând o valoare de 1,16 miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat. Tânărul a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o alcoolemie peste limita legală, şi infracţiunea de refuz de recoltare probe biologice.
În al doilea caz, poliţiştii din cadrul posturilor de poliţie Someş Odorhei şi Benesat, aflaţi în serviciul de patrulare, au oprit în trafic pe DC 17, în localitatea Someş Odorhei, un autoturism la volanul căruia se afla I. Aurelian, 39 ani, din Bîrsa. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul evidenţiind o îmbibaţie alcoolică de 1,03 miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat. În urma verificării datelor acestuia în baza de date s-a stabilit că şoferul avea permisul de conducere reţinut, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce.
S-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o alcoolemie peste limita legală, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »