Doi sălăjeni, băgaţi în spital de un şofer beat

Mihaela Oprea 31 ianuarie 2013 0
Doi sălăjeni, băgaţi în spital de un şofer beat

Două persoane din Sălaj au fost grav rănite şi au necesitat îngrijiri medicale de urgenţă, după ce autoturismul în care se aflau a fost răsturnat pe şosea de o maşină scăpată de sub control, condusă de un maramureşean beat. Accidentul rutier a avut loc în seara zilei de luni pe DJ 109F, între localităţile Coroieni şi Draghia, din judeţul Maramureş.
Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului, Adrian F., de 40 de ani, din Coroieni, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul autoturismului pe care-l conducea şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de Mihai C., de 24 de ani, din judeţul Sălaj, care s-a răsturnat pe acostament.
Cei doi conducători auto şi unui pasager din autoturismul răsturnat au fost răniţi, fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul ieşind pozitiv în cazul lui Adrian F., respectiv o îmbibaţie alcoolică de 0,84 miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat.
Pe numele maramureşeanului, oamenii legii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere cu alcoolemie peste limita legală şi vătămare corporală din culpă.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »