Doi jibouani, arestaţi pentru furt calificat

magazinsalajean 11 iulie 2012 0
Doi jibouani, arestaţi pentru furt calificat

Doi tineri jibouani au fost arestaţi în cursul zilei de marţi, pentru o perioadă de 19 zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, după ce au comis mai multe furturi în oraş, cauzând un prejudiciu de peste 20.000 de lei. Deşi unul dintre aceştia este minor, cei doi suspecţi riscă să petreacă ani grei în spatele gratiilor.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că infracţiunile de furt au fost comise la locuinţele jibouanilor şi societăţilor comerciale din oraş. “Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Jibou îi suspectează peAndrei B., de 22 de ani, şi Abel V., în vârstă de 16 ani, ambii din Jibou, că, în perioada 29 iulie 2011 – 4 iunie 2012, au comis şase infracţiuni de furt calificat, trei din locuinţe şi trei societăţi comerciale, toate în Jibou. Printre bunurile furate se numără bani, bijuterii, laptop-uri, produse alimentare şi ţigări, valoarea prejudiciului ridicându-se la aproape 20.800 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, cei doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore. În cursul zilei de marţi, au fost prezentaţi Judecătoriei Jibou cu propunerea de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, instanţa emiţând pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 19 zile.
În urma cercetărilor, aproximativ 70 la sută din prejudiciu a fost recuperat.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi jibouani riscă să ajungă după gratii. Pentru infracţiunea de furt calificat, legea prevede o pedeapsă între 3 şi 15 ani de închisoare, în cazul minorilor, aceasta fiind la jumătate.

Mihaela Oprea

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »