Dezvoltarea Transilvaniei de Nord, în dezbatere la Consiliul Judeţean

Olivian Vadan 28 noiembrie 2012 0
Dezvoltarea Transilvaniei de Nord, în dezbatere la Consiliul Judeţean

Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest a organizat miercuri, la sediul Consiliului Judeţean Sălaj, reuniunea Grupului de Lucru pentru planificarea dezvoltării Transilvaniei de Nord 2014-2020 “Parteneriat pentru dezvoltare 2020″”, încheind astfel seria de şase întâlniri desfăşurate în judeţele regiunii. La reuniune au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Sălaj, ai Primăriei Zalău şi ai altor primării din judeţ, precum şi ai mai multor instituţii precum Camera de Comerţ şi Industrie, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, Direcţia Judeţeană de Statistică, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Agricolă, asociaţii de dezvoltare intercomunitară. În acest cadru, participanţii au fost preocupaţi de posibilităţile de a pregăti proiecte în avans, pentru a fi finanţate după 2014. În acest sens, o condiţie importantă este aceea ca proiectele finanţate să facă parte dintr-o strategie şi să fie concentrate mai mult pe rezultate, nu atât de mult pe gradul de absorbţie. Atingerea acestor rezultate este strâns legată de caracterul integrat, multidimensional şi teritorial al proiectelor, au subliniat membrii echipei de planificare a ADR Nord Vest.
Reprezentanţii ADR Nord-Vest au făcut cu această ocazie o analiză a perioadei de programare care se încheie anul viitor, 2007-2013, cu problemele şi rezultatele ei, şi au introdus astfel priorităţile pentru următoarea perioadă de programare, 2014-2020. “Este clară schimbarea de filozofie în ce priveşte abordarea fondurilor europene. Vom avea un contract de parteneriat, nu un acord, astfel că accesul la finanţare e condiţionat de îndeplinirea unor cerinţe. Printre acestea, tot ce se finanţează va face parte dintr-o strategie, accentul pus pe rezultat, nu pe gradul de absorbţie ca până acum. Este evidentă de asemenea o concentrare pe zonele urbane”, a arătat Călin Măgurean, şeful Departamentului Evaluare, Selecţie, Contractare al ADR Nord-Vest.
ADR Nord-Vest a prezentat cu această ocazie şi instrumentul on-line destinat culegerii de idei de proiecte şi aflat în construcţie. “Noi şi dumneavoastră trebuie să ne asigurăm că proiectele vor fi mature în momentul în care apar finanţările. Provocarea e ca dumneavoastră si cei din teritoriu să folosiţi acest instrument on-line pentru a produce cât mai multe idei de proiecte bazate pe nevoi reale şi dacă e posibil şi pe o strategie existentă. Ulterior, vom ajunge şi la momentul la care vom avea un portofoliu de proiecte prioritare”, a subliniat Claudiu Coşier, directorul general al ADR Nord-Vest.
“E necesar să facem o evaluare, să vedem care sunt ameninţările, care sunt lucrurile importante şi care sunt urgenţele, pentru că riscăm ca în 6 luni-un an, toate lucrurile importante să fie urgente”, a subliniat la rândul său Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, instituţia gazdă a reuniunii.
Reamintim că întâlnirile de lucru au fost organizate în fiecare judeţ al regiunii în perioada 19-28 noiembrie, cu sprijinul prefecturilor şi consiliilor judeţene, coordonatori ai procesului de planificare la nivel de judeţ. Procesul de planificare a dezvoltării socio-economice în Regiunea Nord-Vest reprezintă o bază strategică esenţială pentru includerea măsurilor şi propunerilor de proiecte de la nivel regional în viitoarele programe de finanţare pentru perioada de programare 2014-2020.
Obiectivele majore ale Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, în acest proces, sunt: identificarea priorităţilor specifice de dezvoltare ale Regiunii Nord-Vest, realizarea consensului în jurul viziunii comune de dezvoltare şi priorităţilor identificate, reprezentarea intereselor regionale în negocierile şi consultările de la nivel naţional.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »