De Rusalii: Sălăjenii s-au bulucit la Urgenţă

Magazin Salajean 15 iunie 2011 0

De Rusalii: Sălăjenii s-au bulucit la Urgenţă

Aproape 500 de sălăjeni au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, în perioada sărbătorii Rusaliilor, cele mai multe cazuri – 122 – fiind plăgi, fracturi, entorse şi politraumatisme, se arată într-un comunicat de presă remis, ieri, de unitatea spitalicească respectivă. În număr mare s-au prezentat la UPU şi persoane care au solicitat îngrijiri de specialitate pentru afecţiuni ale sistemului digestiv, nu mai puţin de 44 astfel de cazuri fiind tratate de medici. Diagnosticele puse au fost de gastrite, gastroduodenite, enterocolite şi gastroenterocolite, se arată în comunicatul de presă respectiv.

Pe lângă aceşti bolnavi, alte 28 persoane au ajuns la UPU cu hipertensiune arterială, în timp ce alţi 14 sălăjeni au fost depistaţi cu colică abdominală (nouă, nr.) şi renală (cinci, n.r.).

Tot la finele săptămânii trecute, la UPU au ajuns 16 gravide ce au avut nevoie de ajutor specializat pentru a aduce pe lume bebeluşi, precum şi trei sălăjeni care au ţinut să bea peste măsură. De asemenea, 17 persoane au fost aduse la Spitalul Judeţean cu răni după ce au fost implicate în accidente rutiere şi agresiuni, iar două persoane – după ce au fost muşcate de câini. În aceste două cazuri, a fost vorba despre un băieţel de doar doi ani, din localitatea Popeni, şi de un bărbat de 77 de ani, din Zalău. Din totalul de 495 de cazuri, medicii au dispus internarea pentru 106 pacienţi.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »