Corul “Gloria Dei”, în pelerinaj

Magazin Salajean 24 mai 2011 0

Corul “Gloria Dei”, în pelerinaj

În zilele de 21 şi 22 mai 2011, Corul „Gloria Dei” a efectuat un pelerinaj de suflet la sfintele mănăstiri din Ţara Haţegului (Prislop), la poalele munţilor Trascăului (Râmeţ) şi în zona limitrofă Alba-Cluj (Dumbrava), lăcaşuri unde simţi mai mult ca oriunde prezenţa divină, unde îţi găseşti pacea şi lumina interioară, de care avem nevoie fiecare.

Părintele Arsenie Boca (1910-1989) „ne-a chemat” la mormântul său şi la Sfânta Liturghie, chiar de ziua Sfinţilor Constantin şi Elena. „Ne-a chemat” prin învăţăturile sale şi prin minunile pe care le-a făcut. El este un mare mistic al sec. XX; este socotit un sfânt al Bisericii Ortodoxe, chiar dacă încă nu a fost sanctificat. Dar, aşa cum spunea părintele Vasile Sabău din Oradea, în cuvântul de învăţătură rostit la sfânta mănăstire, nu printr-un decret se face un sfânt; ci sfinţenia lui o simt miile şi miile de credincioşi care se închină la mormântul lui cunoscându-i viaţa şi sfaturile duhovniceşti.

Mormântul grăieşte prin simplitatea crucii şi a covorului multicolor de flori cu chenar alb imaculat, prin şirul lung de pelerini care aşteaptă (ordonat) să i se închine. Se împlinesc rugăciunile şi dorinţele celor care cred cu putere; sau, vom zice şi noi, cu evanghelistul: „Doamne, ajută necredinţei noastre”. Completează Tu, Doamne, ceea ce nu putem noi, oamenii.

Credem că în murmurul cântării, părintele ne-a auzit din cer, a primit ofranda noastră şi se va ruga pentru noi. El zicea că: „Mai mare este omul în genunchi, decât în picioare”. Aşa ne-am simţit şi noi, mai mari sufleteşte, mai apropiaţi de Dumnezeu şi de oameni.

Ne aştepta apoi mănăstirea Râmeţ, atestată din sec. XIV, străjuită de culmile stâncoase ale Trascăului, aşezată într-un cadru natural plin de măreţie, culoare, lumină – greu de descris în cuvinte. Aici am participat la Sfânta Liturghie slujind împreună cu părintele duhovnic Antonie Kătinean.

Ne-a impresionat predica părintelui care „ne-a adăpat” cu apă vie din Fântâna lui Iacob, prin harul său, întrunind cerinţa faţă de preot, cum scrie în Biblie: „Căci buzele preotului vor păzi ştiinţa şi din gura lui se va cere învăţătura, căci el este solul Domnului Savaot” (Maleahi 2, 57).

Mulţumind gazdelor pentru ospitalitate şi pentru cuvintele de apreciere, ne-am îndreptat paşii spre casă, dar în cale ne era Mănăstirea Dumbrava – cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir.

Mănăstirea Dumbrava poartă pecetea secolului XX, prin noutatea ei (1996-2002); fără a avea o tradiţie istorică, prin spaţiile de adăpost destinate copiilor şi bătrânilor; dar este milenară prin rugăciunea multă şi intensă care are loc în fiecare clipă şi prin milostenia ei. Simfonia florală, estetica şi frumuseţea fiecărui colţişor din incinta mănăstirii te face să exclami: „Doamne, aici este un colţ de rai”!

Preamărim pe Tatăl cel din Ceruri că ne-a învrednicit a vedea, a asculta, a cânta, în acele locuri sfinte, pe unde nu am mai păşit, dar vă îndemnăm şi pe dumneavoastră, cititorii, să o faceţi.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »