Copil de sapte ani, desfigurat intr-un accident rutier

Magazin Salajean 20 martie 2012 0

Copil de sapte ani, desfigurat intr-un accident rutierUn baiat in varsta de sapte ani a ajuns in spital cu rani grave la nivelul fetei, dupa ce in seara zilei de sambata, a fost lovit de o masina in timp ce traversa strada neregulementar. Copilul a fost transferat de medicii din urgenta Spitalului Judetean catre spitalele din Cluj.

Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Salaj, Tincuta Dumuta, accidentul s-a produs sambata, la ora 20.50, pe strada Pusta din Simleu Silvaniei. In timp ce conducea autoturismul proprietate personala, Augustin C., de 29 de ani, a accidentat grav un baiat de sapte ani, care a traversat strada in fuga si fara sa se asigure. Conducatorul auto a transportat victima la spital, unde a declarat ca baiatul a cazut pe strada, apoi a plecat si nu s-a intors la locul accidentului, neanuntand politia despre evenimentul rutier, a precizat Tincuta Dumuta.

In urma cercetarilor, soferul a fost identificat de politisti in jurul orei 21.30. Pe numele acestuia a fost intocmit un dosar de cercetare penala pentru vatamare corporala din culpa si parasirea locului accidentului fara incuviintarea politiei.

Minorul a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgentelor din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, prezentand fracturi multiple la nivelul fetei. Ulterior, a fost transferat la Clinica de Buco-maxilo-faciala din Cluj-Napoca.

In aceeasi zi, alte doua fetite, de opt si 12 ani, au fost ranite grav, dupa ce, in timp ce se aflau pe o bicicleta, intre localitatile Agrij si Bodia, au cazut pe carosabil, accidentandu-se grav. Minorele au fost transportate la spital, insa nu au necesitat spitalizarea.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »