Copil de 5 ani, accidentat în municipiu

Mihaela Oprea 19 septembrie 2012 0
Copil de 5 ani, accidentat în municipiu

Un accident de circulaţie s-a petrecut marţi în municipiul Zalău, soldat cu rănirea unui copil de numai 5 ani. Din primele cercetări efectuate de poliţişti, minora a vrut să treacă strada pe interzis.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 19, pe strada Dumbrava din municipiu, când Nicolae F., de 46 de ani, din Zalău, în timp ce se afla la volanul autoturismului, proprietate personală, a accidentat-o uşor pe Tabita J., de 5 ani, din Zalău, care traversa strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Cu toate acestea, şoferul s-a ales cu un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »