Cod galben de ger in Salaj

Magazin Salajean 8 februarie 2012 0

Cod galben de ger in SalajGerul se abate din nou peste Salaj. Meteorologii au emis, ieri, un nou cod galben de ger pentru pentru intreaga tara, temperaturile putand cobori dramatic pana la -25 de grade Celsius. Potrivit paginii web a Administratiei Nationale de Meteorologie, in intervalul 8 februarie, ora 2- 12 februarie, ora 10, un val de ger naprasnic va lovi toate regiunile Romaniei. Mercurul va cobori in termometre mai ales dimineata si seara, astfel incat temperaturile minime se vor incadra pe arii extinse in general intre -25 si -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.

MIERCURI (8 februarie)

Vremea va fi rece, geroasa mai ales noaptea in toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu innorari in prima parte a zilei in sud si sud-vest, unde izolat va mai fulgui. Vantul va mai avea unele intensificari in Dobrogea si Baragan. Temperaturile maxime vor fi de la -18 grade in nordul Moldovei, pana la -6 grade in vest si pe litoral, iar cele minime se vor incadra, in general, intre -24 si -14 grade. Izolat vor fi conditii de ceata asociata cu depunere de chiciura.

JOI (9 februarie)

Temperaturile vor ramane scazute, gerul fiind simtit mai ales dimineata si noaptea. Cerul va fi temporar noros, favorabil fulguielii in nord-vestul tarii, iar vantul va sufla moderat in Dobrogea si in general slab in celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre -18 grade in Oltenia si -7…-6 grade pe litoral, iar cele minime se vor incadra, in general, intre -23 si -13 grade. Izolat vor fi conditii de ceata asociata cu depunere de chiciura.

VINERI (10 februarie)

Din nou ger, in special dimineata si noaptea, cu precadere in estul, sudul si centrul tarii. Cerul va fi variabil, cu innorari temporare in regiunile sud-vestice unde izolat va ninge slab. Vantul va sufla slab si moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre -17 grade in nordul Moldovei si in Oltenia si -6 grade in vest, iar cele minime se vor situa de la -26 de grade in nordul Moldovei si in depresiuni pana la -11 grade in Dealurile de Vest. Vor fi conditii de ceata, asociata cu depunere de chiciura.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »