Cetățean turmentat din Românași, săltat de jandarmi după ce a făcut scandal la un spectacol în Zalău

În perioada minivacanţei de Rusalii, jandarmii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.300 lei, cu privire la fapte prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi Legea 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic. O faptă în urma căreia un bărbat a ajuns pe mîinile jandarmilor, s-a petrecut duminică, 27 mai, în parcarea din spatele Primăriei Zalău, acolo unde a avut loc un spectacol. Bărbatul din Românași, bine alcoolizat, a aruncat cu o sticlă către artiștii aflați pe scenă, punându-le acestora integritatea fizică în pericol, adresându-le totodată și înjurii ca la ușa cortului  dar și amenințări cu moartea. Bărbatul a fost luat pe sus de jandarmi și dus la loc umbrit, acolo unde a dat cu subsemnatul pentru faptele sale. O altă faptă reprobabilă a avut loc, de asemenea, în Zalău, tot duminică, aproape de miezul nopții, în zona parcării de la intersecţia străzilor 22 Decembrie 1989 şi Simion Oros. Un bărbat, aparent fără niciun motiv, i-a aplicat unui alt bărbat o lovitură cu o bâtă în zona feței. Jandarmii au sosit imediat la fața locului și i-au întocmit agresorului toate actele necesare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, acte ce vor fi înaintate spre competentă soluționare procurorilor.

Leave a Comment