Căldura a înnebunit căpuşele

Magazin Salajean 12 iulie 2011 0

Căldura a înnebunit căpuşele

Trei persoane, între care o fetiţă de doar un an, au ajuns, în week-end, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj cu diverse plăgi rezultate în urma muşcăturilor de căpuşă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, Codruţa Puşcaş, ne-a declarat că este vorba de o fetiţă de un an, din Zalău, adusă de părinţă la Urgenţă şi depistată de medici cu retenţie de corp străin după ce a fost muşcată de o căpuşă de coapsa stângă, de o femeie în vârstă de 38 de ani, tot din Zalău, care prezenta o plagă la gamba dreaptă rezultată în urma unei muşcături de căpuşă, şi de un bărbat în vârstă de 20 de ani, şi el din municipiu, care suferise două muşcături de căpuşă în zona umărului şi al genunchiului stâng. Din fericire, cazurile nu au fost grave, toţi pacienţii fiind trataţi în Urgenţă, nefiind necesară spitalizarea lor.

Întrucât muşcăturile de căpuşă pot duce la encefalită, este necesară prezentarea la medic atunci când se constată prezenţa lor.

Din aprilie 2011 şi până în prezent, peste 60 de persoane au solicitat ajutorul medicilor după ce au fost muşcate de căpuşe, faţă de 49 de asemenea cazuri înregistrate la nivel de judeţ în întreg anul trecut.

Potrivit sursei citate, un alt zălăuan, în vârstă de 49 de ani, a fost adus la Urgenţă cu o reacţie alergică după ce fusese muşcat de o viespe. Ca şi în cazurile anterioare, bărbatul a fost tratat în UPU, nefiind spitalizat.

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, la Urgenţă s-au prezentat 72 de persoane depistate cu plăgi, fracturi, entorse şi politraumatisme, precum şi 22 de sălăjeni care au avut probleme de sănătate din cauza hipertensiunii arteriale. De asemenea, 33 de pacienţi au fost trataţi pentru afecţiuni ale sistemului digestiv, diagnosticele puse de medici fiind gastrite, gastroduodenite, enterocolite şi gastroenterocolite.

Pe lângă aceşti bolnavi, alţi trei pacienţi au fost depistaţi cu apendicită, iar unul cu colică biliară.

Potrivit purtătorului de cuvânt, la UPU au ajuns şi şapte gravide care au avut nevoie de ajutor specalizat pentru a aduce pe lume bebeluşi, precum şi cinci sălăjeni care au ţinut să bea peste măsură. De asemenea, 11 persoane au fost aduse la Spitalul Judeţean cu răni după ce au fost implicate în accidente rutiere şi agresiuni. Din totalul de 312 de cazuri, medicii au dispus internarea pentru 75 de pacienţi.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »