Bunicul violator, condamnat la peste 6 ani de inchisoare

Magazin Salajean 19 iunie 2012 0

Bunicul violator, condamnat la peste 6 ani de inchisoareSalajeanul Alexandru Groze, care si-a violat in repetate randuri nepoata vitrega in varsta de doar 10 ani, isi va petrece urmatorii ani in spatele gratiilor. Acesta a fost condamnat, zilele trecute, de catre magistratii salajeni, la 6 ani si 6 luni de inchisoare cu executare in regim de detentie, pentru comiterea infractiunii de viol in forma continuata, asupra unei minore care nu a implinit varsta de 15 ani.

Potrivit solutiei postate pe site-ul Tribunalului Salaj, instanta condamna pe inculpatul G. A. in prezent detinut in Penitenciarul Oradea, la pedeapsa de: 6 ani si 6 luni inchisoare, cu executare in regim de detentie si interzicerea drepturilor prev. de art. 64 (…) Cod Penal, pe o durata de 3 ani, dupa terminarea executarii pedepsei principale, pentru comiterea infractiunii de viol in forma continuata, asupra unei minore care nu a implinit varsta de 15 ani.

Din pedeapsa aplicata inculpatului se va deduce timpul retinerii si arestarii preventive, incepand cu data de 9 aprilie 2012, la zi.

In acest caz, reprezentantii legali ai partii vatamate, respectiv ai fetitei de 10 ani, nu s-au constituit parti civile. Cu toate acestea, instanta a admis actiunea civila exercitata din oficiu si obliga inculpatul la plata sumei de 10.000 de lei daune morale, catre partea vatamata G.N.V.

Decizia a fost data cu drept de apel in termen de zece zile de la pronuntare pentru procuror si partea vatamata si de la comunicare cu inculpatul arestat, lipsa la pronuntare.

Reamintim ca aceasta poveste de groaza a iesit la iveala dupa ce minora de 10 ani, din satul Subcetate, comuna Valcau de Jos, a povestit mamei sale ca bunicul vitreg a obligat-o sa intretina mai multe raporturi sexuale, inca din vara anului trecut. Cosmarul fetitei pare sa fi continuat si la inceputul acestui an, batranul profitand in continuare de aceasta. Intreaga poveste de groaza s-a aflat dupa o vizita la ginecolog, in urma ecografiei, medicul specialist constatand ca fetita nu mai era virgina, situatie care dureaza de mai multe luni. Copila a fost nevoita sa-i explice mamei sale cum de la o varsta atat de frageda nu mai este virgina, recunoscand ca a fost abuzata sexual de catre bunicul vitreg.

Femeia, socata, a anuntat imediat autoritatile, procurorii demarand o ancheta in acest caz. In data de 21 martie, certificatul medical a atestat faptul ca minora a fost supusa unor raporturi sexuale. Batranul Alexandru Groze, in varsta de 68 de ani, din localitate, a fost prezentat in data de 10 aprilie Tribunalului Salaj, cu propunerea de arestare preventiva, instanta admitand cererea procurorilor si emitand un mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile, sub acuzatia de comitere a infractiunii de viol.

Potrivit purtatorului de cuvant al Tribunalului Salaj, Mirela Lazoc, faptele s-au petrecut chiar in gospodaria in care locuia barbatul de 68 de ani si nepoata vitrega, de doar 10 ani. In anul 2008, familia partii vatamate s-a stabilit in locuinta inculpatului din localitatea Subcetate. La sfarsitul lunii august – inceputul lunii septembrie 2011, profitand de imposibilitatea partii vatamate de a-si exprima vointa si promitandu-i diverse bunuri, inculpatul a intretinut cu aceasta doua sau trei raporturi sexuale complete, in bucataria de vara si in locuinta parintilor, aflate in aceeasi gospodarie, in conditiile in care parintii erau plecati din localitate, ne-a declarat Mirela Lazoc. Potrivit acesteia, fetita este fiica vitrega a fiului batranului.

Cazul a ajuns si in atentia reprezentantilor Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Salaj. Directorul executiv adjunct al institutiei, Alexandru Basa, ne-a declarat ca minora a primit consiliere si ca beneficiaza saptamanal de consiliere psihologica si sociala. In prezent, fetita de 10 ani locuieste cu mama si tatal ei vitreg intr-o alta localitate, respectiv in Valcau.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »