Bilanţ “negru” pe drumurile Sălajului!

Mihaela Oprea 7 august 2012 0
Bilanţ “negru” pe drumurile Sălajului!

Viteza ucide! O demostrează cumplitele accidente de circulaţie produse pe drumurile sălăjene în perioada scursă din acest an. Nu mai puţin de 11 persoane au decedat, iar altele peste 100 au suferit leziuni grave, fiind implicate în evenimente rutiere. Cel mai recent accident, de la finele săptămânii trecute, a curmat brusc viaţa a doi fraţi aflaţi în acelaşi autoturism, după ce maşina s-a izbit puternic de un stâlp de susţinere a reţelei electrice.

Un număr de 11 persoane şi-au pierdut viaţa iar alte câteva zeci au ajuns cu leziuni grave pe patul de spital, urmare a accidentelor rutiere produse de la începutul acestui an şi până în prezent pe drumurile judeţului. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, ne-a declarat că în intervalul analizat au fost înregistrate 86 de accidente de circulaţie grave, soldate cu 13 morţi şi 103 persoane rănite grav.

Doi fraţi morţi în aceeaşi maşină

Un teribil accident de circulaţie s-a produs chiar la finele săptămânii trecute, în seara zilei de sâmbătă, în localitatea Vârşolţ, soldat cu moartea a doi fraţi în vârstă de 31, respectiv 36 de ani, din Zalău. Un al treilea pasager în autoturism se află în stare gravă la spital.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că evenimentul rutier s-a produs din cauza vitezei. “Sâmbătă, la ora 22.15, pe DJ 108G, în localitatea Vârşolţ, Cosmin C., de 31 de ani, din Zalău, se afla la volanul autoturismului proprietate personală, iar la intrarea într-o curbă deosebită de periculoasă spre dreapta nu a adaptat viteza, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, izbindu-se de un stâlp de susţinere a reţelei electrice situat pe acostamentul din partea stângă a drumului. În urma impactului deosebit de puternic, conducătorul auto a murit pe loc şi alţi doi pasageri au fost grav răniţi”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, în momentul impactului, niciunul dintre ocupanţii autoturismului nu avea fixată centura de siguranţă.
La locul accidentului a fost solicitat să intervină şi echipajul de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” al judeţului Sălaj, pentru scoaterea şoferului dintre pasageri dintre fiarele contorsionate ale maşinii.
Victimele au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Din păcate, duminică dimineaţa, unul dintre pasageri, frate al conducătorului auto, în vârstă de 36 ani, a decedat. “Pacientul de 38 de ani, din Zalău, a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU)prezentând un traumatism cranio-cerebral sever, comă de gradul III, fracturi şi traumatisme multiple, rezultate în urma unui accident rutier. Pacientul a fost tratat la UPU, după care a fost internat la secţia de Terapie Intensivă a spitalului. Însă, în ciuda eforturilor depuse de către echipa medicală, în scurt timp de la internare pacientul a decedat”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti menţionate anterior, Codruţa Puşcaş.
Potrivit acesteia, celălalt pacient, de 37 de ani, din localitatea maramureşeană Cicârlău, prezenta un traumatism toracic acut, fractură de bazin şi fracturi costale multiple. Pacientul a fost tratat la Unitatea de Primire a Urgenţelor, după care a fost internat la secţia de Terapie Intensivă a spitalului. Acesta este conştient, stabil hemodinamic şi respirator, urmând să rămână sub supraveghere medicală în perioada următoare.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul mortal de circulaţie.

Sora decedată, iar fratele în spital

Un alt grav de circulaţie s-a produs în urmă cu o săptămână, în localitatea Cristolţ, soldat cu moartea unei tinere de numai 17 ani şi rănirea a altor patru tineri, printre care era şi fratele adolescentei. Cei cinci, două fete şi trei băieţi, se aflau în acelaşi autoturism, când şoferiţa de 19 ani, fără experienţă în conducere, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu maşina în şanţ.
Din cauza lipsei de experienţă în conducere, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum – carosabil umed şi succesiune de curbe, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în şanţul din partea dreaptă a sensului de mers. în urma impactului violent, tânăra aflată pe locul din partea al şoferului a fost proiectată prin parbrizul maşinii, iar autoturismul s-a răsturnat peste ea, zdrobind-o. Fratele acesteia, un tânăr de 19 ani, a suferit răni grave iar alţi trei tineri au fost răniţi uşor.
Niciunul dintre cei cinci tineri nu avea fixată centura de siguranţă. Tânăra şoferiţa a fost testată cu aparatul alcootest, rezultatul fiind negativ. Oamenii legii continuă şi în acest caz cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

Trei tineri au pierit în aceeaşi seară

Printre cumplitele evenimente de circulaţie petrecute în judeţ se numără şi accidentul în care au fost implicaţi cinci tineri, aflaţi în acelaşi autoturism. Trei dintre tinerii au decedat pe loc în impactul extrem de violent, iar alţi doi au fost transportaţi la spital în comă.
Nefericitul accidentul de circulaţie s-a petrecut pe strada Industriei, pe lângă Michelin. Cinci băieţi cu vârste între 18 şi 22 de ani, toţi din Zalău, se aflau într-un autoturism marca Renault Laguna, când şoferul, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum acoperit cu polei, a ieşit înafara părţii carosabile şi a intrat în partea din spate a unui TIR parcat regulamentar pe partea dreaptă a drumului. Cei doi tineri aflati pe locurile din fata, precum si un pasager pe bancheta din spatele masinii nu au avut nicio sansa in urma impactului extrem de violent. Ceilalti doi ramasi in viata se aflau in stare critica la sosirea echipajelor de interventie. Pentru scoaterea victimelor dintre fiarele maşinii a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare. Se pare ca baietii si-au petrecut noaptea la un club din oras. Mai mult, urmare efectuării autopsiei în cazul şoferului, s-a constatat că acesta consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan.

Femeie strivită în maşină

Tot de un sfârşit tragic a avut o femeie în vârstă de 36 de ani, din localitatea Panic, la începutul lunii mai, dupa ce maşina în care se afla s-a răsturnat într-un şanţ, pe drumul E81, în apropiere de sediul unităţii jandarmilor. Conducătorul auto Alin B., de 28 de ani, din Crişeni, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă uşoară la stânga, a pierdut controlul maşinii, a pătruns pe contrasens şi a intrat în şanţul de pe partea stângă a drumului în sensul de mers. În urma impactului, pasagerul din partea dreapta faţă a maşinii, o femeie de 36 de ani, din localitatea Panic, a decedat pe loc, pasagerul din spate stânga, un tânăr de 29 de ani, din Zalău, a fost rănit grav, iar şoferul a suferit leziuni uşoare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Pieton beat, accidentat mortal

Un alt accident mortal de circulaţie produs pe fondul consumului de alcool a avut loc, în primele săptămâni din an, pe drumul din Bîrsăul Mare. Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din localitate, s-a stins din viaţă, după ce a fost lovit de o autoutilitară care circula pe drumul din localitate. Şoferul, un băimărean în vârstă de 53 de ani, nu a mai putut face nimic pentru a-l evita pe tânăr.
Din cercetările poliţiştilor rezulta că pietonul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Din cercetările poliţiştilor a reieşit că băimăreanul, în timp ce conducea o autoutilitară, proprietatea societăţii la care era angajat, a accidentat mortal un tânăr de 23 ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, care se afla pe partea carosabilă în calitate de pieton. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Fără centura de siguranţă

Alt tânăr a sfârşit într-un cumplit accident rutier, avut loc pe drumul european 81, între localităţile Badon şi Borla. Şoferul de 22 de ani nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei, a ieşit de pe şosea, s-a dat de câteva ori peste cap şi a aterizat pe câmp. În urma impactului, pasagerul de pe locul din stânga faţă al autoturismului, un tânăr de 25 de ani, tot din Derşida, care nu purta centura de siguranţă, a fost proiectat afară din autoturism, prin geamul lateral.
Tânărul rănit grav a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean, de unde a fost transferat secţia de Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Chirurgie I Cluj-Napoca. Cinci zile mai târziu, acesta s-a stins din viaţă. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

O seara cu prietenele, sfârşită tragic

O copilă de 14 ani şi alte două adolescente au fost victimele unui accident de circulaţie mortal petrecut între localităţile Rus şi Şimişna. Fetele se deplasau pe marginea drumului când au fost lovite în plin de un autoturism. Şoferul maşinii era sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului. Acesta, Marius S., de 20 de ani, din Zalău, aflat la volanul unui autoturism marca Fiat, a intrat cu maşina într-un grup de tineri care se deplasa pe carosabil în acelaşi sens de mers. Din cauză că nu curăţase parbrizul maşinii înainte de a porni la drum, şoferul avea o vizibilitate redusă. În plus, acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o îmbibaţie alcoolică de 0,44 miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat.
Urmare impactului, o minoră de 14 ani a murit, iar alte două adolescente în vârstă de 17 şi 18 ani au fost rănite. Victimele au fost transportate de urgenţă la Spitalul Municipal din Dej, judeţul Cluj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »