Bebeluş mort găsit în anexa unei gospodării din Fodora

Un bebeluş mort a fost descoperit sâmbătă după-amiază, în apropierea unui pod, în anexa unei gospodării din localitatea Fodora, comuna Gîlgău. Potrivit primelor cercetări, este vorba despre un nou-născut, al cărui trup neînsufleţit a fost găsit învelit într-o păturică.
„În acest moment echipa operativă formată din procurori, poliţişti şi medic legist fac cercetările la faţa locului. Va trebui să fie efectuată autopsia pentru a stabili cu exactitate cauzele morţii”, ne-a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Deocamdată nu se ştie cine cum a ajuns bebeluşul acolo şi nici cine este mama lui. Surse din cadrul anchetei au precizat că trupul este într-o stare avansată de putrefacţie, motiv pentru care anchetatorii nu au putut determina încă sexul copilului.

Leave a Comment