Băut și fără permis, un tânăr a produs un accident și a fugit de la locul faptei

  Un tânăr care nu poseda permis de conducere şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a fost implicat, marți dimineața, într-un eveniment rutier soldat cu două victime. El a părăsit locul accidentului, fiind identificat în scurt timp de polițiști.
În dimineața zilei de 25 decembrie a.c., în jurul orei 3.30, un adolescent de 19 ani, din comuna Mirșid, conducea autoturismul pe Drumul Național 1H, iar în localitatea Crișeni a acroșat doi pietoni care se deplasau neregulamentar pe partea carosabilă.
După producerea accidentului, șoferul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea Poliţiei, fiind identificat în scurt timp.
În urma impactului, cei doi pietoni, de 15 și 19 ani, ambii din comuna Cri eni, au fost răniți ușor. Aceștia au fost testați cu aparatul alcooltest; pentru adolescentul de 19 ani s-a evidențiat o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pentru cel de 15 ani, rezultatul a fost negativ.
Verificările efectuate de polițiști au stabilit că șoferul, în timp ce se afla în vizită la o cunoștință, din comuna Mirșid, a sustras cheile autoturismului pentru a face o plimbare cu mașina pe drumul menționat, iar după producerea accidentului s-a reîntors la domiciliul proprietarului.
De asemenea, cel în cauză nu posedă nici permis de conducere, iar testarea cu alcooltestul a eviden iat o alcoolemie de de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără pemis de conducere, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea Polției, furt de folosință și vătămare corporală din culpă.

Alte articole

Leave a Comment