Atenţie sălăjeni! La graniţă cu Ungaria, TIR-urile sunt trase pe dreapta

Începând cu data de 31 octombrie, de la ora 23, şi până în 4 noiembrie, la ora 23, se interzice circulaţia pe teritoriul Ungariei a autovehiculelor cu o masă maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, în perioada 31 octombrie, de la ora 23 – 1 noiembrie, ora 23, şi 3 noiembrie, ora 23.00 – 4 noiembrie, ora 23 (ora României) se interzice circulaţia pe teritoriul Ungariei a autovehiculelor cu o masă maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepţia transporturilor umanitare, de mărfuri perisabile sau animale vii.
Restricţiile de circulaţie au fost impuse de autorităţile maghiare deoarece aceste zile au fost decretate zile de sărbătoare. Conform calendarului catolic, în data de 1 noiembrie, maghiarii sărbătoresc toţi sfinţii iar în 3 noiembrie este pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi.
În acest context poliţia rutieră recomandă participanţilor la trafic: să îşi programeze traseul astfel încât să respecte restricţiile de circulaţie dispuse pe teritoriul Ungariei; să identifice din timp locaţia în care urmează să parcheze autovehiculul şi să efectueze perioada de odihnă; să respecte indicaţiilor poliţiştilor rutieri şi să se deplaseze în zonele de parcare amenajate special pentru evitarea blocării traficului rutier.
M. O.

Leave a Comment