Atentat la viaţa trecătorilor: Pusă la pământ de o bucată de tencuială desprinsă de pe bloc

Magazin Salajean 18 mai 2011 0

Atentat la viaţa trecătorilor: Pusă la pământ de o bucată de tencuială desprinsă de pe bloc

După nenumărate intervenţii ale pompierilor pentru îndepărtarea bucăţilor de tencuială desprinse de pe blocurile din municipiul Zalău, şi nu numai, s-a întâmplat şi inevitabilul. O femeie din Zalău, în vârstă de 34 de ani, a ajuns ieri dimineaţă la spital, după ce, în timp ce se plimba pe trotuar, s-a trezit cu o bucată de tencuială desprinsă de pe bloc… în cap. Autorităţile ridică din umeri şi îndreaptă toată răspunderea către proprietarii imobilului cu pricina.

O femeie în vârstă de 34 de ani, din Zalău, a ajuns ieri-dimineaţă la spital, după ce o bucată de tencuială desprinsă de pe faţada unui bloc de locuinţe situat pe bulevardul Mihai Viteazul, în zona Perla s-a desprins, căzându-i în cap trecătoarei. Aceasta, Sorina Marian, se afla cu soţul la o plimbare prin oraş, când, aflându-se pe trotuarul din zona Perla, în apropierea Agenţiei CFR, a simţit o durere ascuţită la nivelul capului. Am simţit doar o durere acută la nivelul capului şi imediat am ameţit, fiind nevoită să mă aşez jos. În primă fază am crezut că cineva a făcut o glumă proastă, că a aruncat intenţionat un obiect de la etaj. Ulterior, însă, am văzut că era o bucată din tencuiala blocului, ne-a spus Sorina Marian. Aceasta s-a prezentat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, unde a fost diagnosticată cu plagă contuză regiunea parietală. A primit tratament pentru o săptămână, în plus repaus la pat, pentru a evita riscul apariţiei unor complicaţii. În decursul după-amiezii, însă, Sorina Marian s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală Sălaj pentru obţinerea unui certificat medical care să facă dovada celor întâmplate. Voi lua legătura cu avocatul meu pentru a găsi cine se face vinovat de incidentul prin care am trecut. Cu siguranţă, cel vinovat va răspunde, a afirmat Sorina Marian.

Cazul este cu atât mai grav cu cât zona în care a avut loc accidentul este foarte aproape de o unitate de învăţământ, respectiv Şcoala Generală Gheorghe Lazăr, unde învaţă câteva sute de copii. De această dată am fost eu. Ce se întâmpla dacă era un copil în locul meu?! Chiar copilul meu învaţă la această şcoală şi trece zilnic prin zonă. Cine răspunde în cazul producerii unei alte nenorociri? În mod cert, voi lua toate măsurile necesare pentru ca responsabilii în acest caz să fie traşi la răspundere, ne-a spus revoltată Sorina Marian.

Proprietarii, răspunzători de incident

Autorităţile locale susţin că nu intră în competenţa lor soluţionarea unor astfel de cazuri. Responsabilitatea întreţinerii imobilelor aparţine proprietarilor acestora, ne-a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Zalău, Manuela Ghiuruţan. Mai precis, conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 170/2007, neîntreţinerea zidurilor, gardurilor, porţilor şi ferestrelor sau neluarea măsurilor de conservare a acestora constituie contravenţie la normele privind întreţinerea şi folosirea construcţiilor şi se pedepseşte cu amendă între 700 şi 1.400 de lei. Contactat în repetate rânduri, administratorul imobilului unde a avut loc incidentul de ieri nu a putut fi găsit.

Proiect pentru reabilitarea faţadelor blocurilor

Tocmai pentru a evita astfel de întâmplări care pot duce nu doar la rănirea unor persoane, precum în cazul menţionat anterior, ci chiar la pierderea de vieţi omeneşti, ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a iniţiat recent un proiect legislativ prin care îi obligă pe proprietarii de locuinţe să întreţină şi să refacă faţadele degradate ale imobilelor. Din cauza vechimii fondului construit existent se constată o creştere îngrijorătoare a accidentelor grave provocate de desprinderea ori prăbuşirea unor elemente de construcţie de la nivelul faţadelor şi învelitorilor sau teraselor clădirilor care, prin nivelul avansat de degradare, pun în pericol siguranţa şi sănătatea populaţiei, ameninţând dreptul la viaţă şi dreptul la integritate fizică a tuturor persoanelor aparţinând comunităţii locale sau a celor care tranzitează localitatea, se arată în proiectul de lege elaborat de Ministerul Dezvoltării.

Autorităţile consideră că problemele ar putea fi rezolvate dacă îi obligă prin lege pe proprietarii de locuinţe să ia măsuri referitor la reabilitarea şi întreţinerea corespunzătoare a faţadelor imobilelor. Astfel că renovările vor fi stabilite de autorităţile locale pe baza unor programe multianuale care vor inventaria clădirile la care trebuie intervenit şi vor notifica proprietarii care refuză să şi le renoveze. Lucrările se vor face pe cheltuiala proprietarilor, iar dacă aceştia refuză, lucrările vor fi efectuate de stat, care se va îndrepta apoi asupra proprietarului pentru a-şi recupera banii. Excepţie fac doar proprietarii care au venituri pe membru de familie sub câştigul mediu net pe economie. De asemenea, asociaţiile de proprietari şi deţinătorii de apartamente pot beneficia de credite bancare garantate de stat, cu dobândă subvenţionată.

Proiectul legislativ prevede şi amenzi pentru primari şi pentru proprietarii clădirilor care trebuie renovate. În cazul în care primarul nu face identificarea imobilelor şi a proprietarilor lor, amenda este cuprinsă între 10.000 şi 15.000 de lei. Dacă deţinătorii clădirilor care au fost notificaţi să-şi renoveze faţadele locuinţelor nu contractează lucrările de proiectare şi construcţie, amenda este cuprinsă între 5.000 şi 8.000 de lei.

Pompierii, solicitaţi pentru îndepărtarea tencuielii

Cadrele de pompieri ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Porolissum al judeţului Sălaj au fost solicitate, în ultimele luni, la trei intervenţii pentru îndepărtarea unor bucăţi de tencuială a unor blocuri, atât la nivelul municipiului, cât şi în Şimleu Silvaniei. În unul din cazuri, un locatar din blocul IGO a anunţat autorităţile că tencuiala stătea să cadă. Purtătorul de cuvânt al unităţii menţionate, Lucian Jacodi, a declarat că peretele reprezenta, astfel, un pericol pentru trecători. Pompierii au intervenit de pe balconul locatarului care i-a anunţat, situat la etajul opt al clădirii. Într-un alt caz, cadrele inspectoratului au intervenit pentru dizlocarea unei bucăţi de tencuială parţial desprinsă de pe peretele exterior al blocului Lira Cristal, de pe bulevardul Mihai Viteazul. Din fericire, în niciunul din cazurile menţionate nu s-au înregistrat evenimente neplăcute. Şi în Şimleu Silvaniei, probleme asemănătoare au fost sesizate echipajelor ISU de către un cetăţean care locuieşte în blocul L11, situat pe strada Gheorghe Lazăr. Şi de această dată, pompierii au trebuit să îndepărteze de urgenţă bucata de tencuială care stătea să se desprindă, punând în pericol viaţa cetăţenilor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »