Amenzi pe banda rulanta date de agentii comunitari

Magazin Salajean 25 iunie 2010 0

Amenzi pe banda rulanta date de agentii comunitari

In fiecare saptamana, agentii comunitari amendeaza zeci de persoane care se abat de la regulile privind ordinea si linistea publica in municipiul Zalau. Aproape 50 de sanctiuni contraventionale au fost aplicate si in perioada 17-24 iunie, majoritatea fiind date pentru tulburarea linistii publice si pentru cersetorie.

Purtatorul de cuvant al Politiei Comunitare Zalau, Lucian Trif, a declarat ca, in perioada de referinta, agentii comunitari au constatat 49 de fapte contraventionale pentru care au aplicat 27 de amenzi si 22 de avertismente scrise. Pentru conturbarea ordinii si linistii publice prin strigate si folosirea de instrumente muzicale la intensitate mare au fost aplicate 12 sanctiuni contraventionale, iar zece pentru apelarea la mila publica a unor persoane apte de munca.

Totodata, opt persoane s-au ales cu sanctiuni pentru ca au desfasurat activitati de comert stradal fara indeplinirea formelor legale, in timp ce alte sapte persoane au primit amenzi pentru parcarea autoturismelor in zone nepermise, a precizat Trif. N-au scapat de sanctiuni nici doi cetateni care s-au incumetat sa consume alcool pe domeniul public, la fel si alte patru persoane care au fost prinse aruncand pe strazi resturi de tigari, coji de seminte si ambalaje.

Alte doua persoane au fost sanctionate dupa ce au fost prinse de agentii comunitari rupand florile din fata blocurilor din oras si o persoana a fost sanctionata deoarece a depozitat saci cu gunoi menajer in alte locuri decat cele special amenajate. Potrivit sursei citate, valoarea totala a amenzilor a fost de 4.945 de lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »