Amenzi de peste 10.000 de lei pentru infracţiuni silvice

Poliţiştii sălăjeni au aplicat, în perioada 15-28 noiembrie, 38 de sancţiuni contravenţionale în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a delictelor silvice. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în perioada menţionată, în cadrul Planului pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice „Scutul Pădurii 2013”, au avut loc nu mai puţin de 28 actiuni şi controale, din care 18 pe drumurile publice, şase în fondul forestier şi patru în pieţe. Acţiunile în fondul forestier s-au desfăşurat pe raza localităţilor Jibou, Hida, Crasna, Nuşfalău, Sărmăşag, Sânmihaiu Almaşului şi Zalău.

Oamenii legii au constatat 11 infracţiuni, din care opt prevăzute de Legea 46/2008, respectiv tăieri ilegale de material lemnos şi trei prevăzute de codul penal (furt de material lemnos). Au fost aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.378 de lei. Din totalul acestora, 17 contravenţii au vizat încălcarea codului silvic (transport de material lemnos fără documente legale de provenienţă), iar 21 de amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea Codului rutier. De asemenea, poliţiştii sălăjeni au confiscat cantitatea de 21 de metri cubi de lemn de foc, în valoare de 2.640 lei.
Potrivit sursei citate, în cadrul acestor acţiuni nu s-au constatat tăieri şi transport ilegal de pomi de Crăciun. Acţiunile au fost organizate în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Sălaj, Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic şi Cinegetic şi Direcţia Silvică Sălaj. De asemenea, la nivelul fiecărei secţii de poliţie rurală s-au instituit filtre şi echipe mixte de control, care vor continua acest gen de acţiuni până în data de 24 decembrie.

2 Thoughts to “Amenzi de peste 10.000 de lei pentru infracţiuni silvice”

  1. Anonim

    de ce nu intrebat si pe padurarul cand vinde fare act

  2. nae ledra

    Se pare ca si padurile Primariei Zalau sunt jefuite chiar de cei care le administreaza, cu acordul tacit al autoritatilor locale si judetene !

Leave a Comment