Amendat pentru cersetorie

Magazin Salajean 12 iunie 2009 0

Amendat pentru cersetorieIn actiunile desfasurate pentru mentinerea ordinii si linistii publice, pastrarea si combaterea actelor de cersetorie in municipiul Zalau, in perioada 4-11 iunie, agentii Politiei Comunitare (PC) Zalau au aplicat 24 de sanctiuni contraventionale, dintre care 15 avertismente si noua amenzi in valoare totala de 1.740 de lei. Din datele prezentate de Gheorghe Banut, purtator de cuvant al PC Zalau, cea mai consistenta amenda a fost aplicata unui salajean pentru savarsirea, in mod repetat, a actelor de cersetorie. Este vorba de L. B., de 48 de ani, domiciliat in Garbou, care a fost prins in nenumarate randuri apeland la mila publica, in zona centrala a municipiului, la intrarea in marile magazine, in special in spatiile aglomerate din oras. Barbatul se afla, in decursul zilei de miercuri, pe scarile unui magazin din zona centrala a Zalaului, si cersea, aproape tragandu-i de maneca pe clienti sa-l ajute cu bani. In consecinta, agentii comunitari l-au sanctionat, in baza legii 61, articolul 2, punctul 3, cu amenda contraventionala de 500 de lei, ne-a comunicat Gheorghe Banut. Celelalte sanctiuni contraventionale, soldate cu amenda, au fost aplicate pentru consum de alcool pe domeniul public, pentru murdarirea carosabilului cu noroi de pe rotile masinilor de mare tonaj, pentru tulburarea linistii publice si altele. Tot in perioada amintita, agentii Politiei Comunitare au raspuns la 43 de solicitari ale cetatenilor, iar alte 10 au fost transmise institutiilor competente.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »