Alţi 30 de poliţişti sălăjeni au părăsit sistemul ca să prindă pensii mai bune

Un nou val de pensionări a avut loc în ultima perioadă în Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj. După cei 22 de poliţişti sălăjeni care au ieşit la pensie în perioada 1 ianuarie-15 august, alţi 30 şi-au încetat raporturile de serviciu prin pensionare din 16 august, până în 1 septembrie. Pe lista de aşteptare se află încă trei cereri de pensionare, printre care, susţin surse din instituţie, şi una depusă de Viorel Vicaş, şeful Biroului Rutier. Graba oamenilor legii este determinată de posibilitatea plafonării pensiilor militare.
Dintre cei 30 de poliţişti care au ales să pună punct carierei, cinci sunt ofiţeri şi 25 agenţi de poliţie. Din prima categorie fac parte Valeria Gabriela Danciu, împuternicit al şefului IPJ Sălaj, Gelu Cordea, şeful Poliţiei Municipale, Janiel Teofil Vaida, şeful Poliţiei Cehu Silvaniei, şeful Biroului de analiză şi prevenire a criminalităţii, Silviu Danciu şi, şeful Biroului arme, explozivi şi substanţe periculoase, Valer Florian.
În condiţiile în care fostul şef al IPJ Sălaj, Ovidiu Dosa, s-a pensionat cu 15 august, iar Valeria Danciu a „părăsit corabia” din 1 septembrie, adjunctul IPJ Sălaj, Aurel Ştirb, rămâne singur la conducerea Inspectoratului. Până la această oră, nici el, nici un alt coleg nu a fost împuternicit pe cea mai înaltă funcţie de conducere a Poliţiei sălăjene.
Contactat, comisarul şef Aurel Ştirb a recunoscut că situaţia determinată de numărul mare de pensionări nu este tocmai uşoară pentru cei rămaşi în sistem, în condiţiile în care deficitul de personal din Inspectorat a ajuns la 13-14 la sută. „Facem tot posibilul ca activitatea instituţiei să nu aibă de suferit”, a precizat adjunctul IPJ Sălaj, adăugând că atribuţiile celor care au părăsit sistemul vor fi preluate de colegii lor, conform fişei postului.

One Thought to “Alţi 30 de poliţişti sălăjeni au părăsit sistemul ca să prindă pensii mai bune”

  1. Anonim

    Se duc toti militienii da raman …pulitienii!

Leave a Comment