Alexandru Serban se retrage din majoritatea functiilor

Magazin Salajean 30 ianuarie 2012 0

Alexandru Serban se retrage din majoritatea functiilor Consilierul judetean Alexandru Serban s-a retras din Consiliul de Administratie al Muzeului Judetean de Istorie din Zalau. Acesta a solicitat conducerii CJ, prin adresa cu numarul 367 din 13 ianuarie, incetarea calitatii de membru in forul amintit. Astazi, consilierii judeteni vor desemna, prin vot secret, un alt reprezentant in Consiliul de Administratie al muzeului. Potrivit Regulamentului de organizare si functionare al muzeului, aprobat prin hotararea Consiliului Judetean Salaj 96 din 2010, Consiliul de Administratie al muzeului este alcatuit din sapte membri, consilierii judeteni Alexandru Serban, Szabo Stefan, Alexandru Borna si Ioan Abrudan, precum si reprezentantii presedintelui CJ Ionel Ciunt, Cosmin Cuzdriorean, Mioara Murareanu.

Alexandru Serban ne-a declarat ca retragerea sa este o optiune personala, nemotivandu-si decizia luata. In 12 ianuarie acesta si-a dat demisia si din functia de presedinte al Filialei Salaj a Crucii Rosii, iar in luna decembrie s-a autosuspendat din functia de vicepresedinte al organizatiei PSD Salaj. Reamintim ca Alexandru Serban, a fost prins sub influenta bauturilor alcoolice la volanul masinii sale, in data de 22 decembrie, dupa ce a fost implicat intr-un accident de circulatie in municipiu. Acesta a pierdut controlul volanului si a intrat cu masina in peretele casei unor pensionari. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Tincuta Dumuta, conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul evidentiind o concentratie alcoolica de 0,54 miligrame/litru de alcool pur in aerul expirat. Soferului i s-au recoltat probe biologice de sange, rezultatul fiind 1,55 grame per litru de alcool pur in sange. Pe numele acestuia a fost intocmit un dosar de cercetare penala pentru conducerea autoturismului sub influenta bauturilor alcoolice. Alexandru Serban ne-a declarat ca retragerea sa din Consiliul de Administratie al Muzeului nu are nicio legatura cu incidentul rutier din preajma Craciunului.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »