Alege viaţa! Poartă centura de siguranţă!

Centura de siguranţă are rolul de a proteja pasagerii autoturismului și pe conducătorul auto. O funcţie esenţială a acesteia este aceea de reducere a riscului accidentării la coloana vertebrală, întrucât în momentul impactului,aceasta te va ţine nemişcat în scaunul maşinii, cu spatele drept.

De multe ori, conducătorului auto sau pasagerilor le este mai uşor să oprească avertismentul sonor care semnalizează necuplarea centurii, cuplând centura „peste scaun”, prin faţa sau spatele acestuia sau folosind un dispozitiv similar cu centura (denumit şi “adaptor de centură de siguranţă falsă”).

Poliţiştii sălăjeni acordă o atenţie deosebită protejării vieţii şi integrităţii corporale şi îi sancţionează pe cei care nu respectă regulamentul în vigoare. Astfel, în urma activităţilor preventive, oamenii legii au aplicat, în perioada 1 ianuarie – 31 mai a.c., conducătorilor auto 2.305 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 167.000 de lei, pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Cuplează corect centura de siguranţă pentru a te asigura că toate şansele de supravieţuire în cazul unui accident sunt ale tale, nu ale… scaunului.

2 Thoughts to “Alege viaţa! Poartă centura de siguranţă!”

  1. SA FIE PORNITE RADARELE FIXE DIN ORAS

    multe din accidentele din Zalau nu at avea loc daca at fi puse in functiune RADARELE FIXE !! aceste aparate sunt cele mai performnante din Salaj ! si pe langa vitezomani , ii detecteaza si pe cei care intra pe rosu sau forteaza trecerea pe rosu !!!
    accidental din imagine nu avea loc , poate, daca at fi fost puse in functiune acele radare fixe!
    in nici o saptamana peste 95% din vitezomani si smecheri, s-at linisti daca at fi puse in functiune aceste radare!
    intrebarea este: DE CE IPJ SALAJ SI PRIMARIA ZALAU REFUZA SA FIE PUSE IN FUNCTIUNE ???!?

  2. SA FIE PORNITE RADARELE FIXE DIN ORAS

    mai bine dai 100 -200 de amenzi si iei 10-20 de premise, decat sa ai in accident cu victim !!

Leave a Comment