Afumătorie cuprinsă de flăcări în Valcău de Jos

O afumătorie din gospodăria unui localnic din Valcău de Jos a fost cuprinsă de flăcări, vineri dimineaţa, în jurul orei 4, incendiul izbucnind, se pare, din cauza focului lăsat nesupravegheat. Pompierii militari au intervenit prompt, însă, până la lichidarea incendiului, au ars circa 60 de metri pătraţi din suprafaţa anexei, produsele din care şi alte materiale depozitate în apropierea imobilului, precum saci cu azotat şi un container cu 200 kilograme de furaje.

La faţa locului a intervenit o autospecială cu apă şi spumă a Gărzii Nuşfalău, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi.

 

Leave a Comment