Adolescenti in coma alcoolica de sarbatori

Magazin Salajean 7 ianuarie 2008 0

Adolescenti in coma alcoolica de sarbatori

Salajenii nu s-au abtinut de la excese nici in perioada Revelionului care, in afara artificiilor, a sampaniei si a bunei dispozitii, s-a putut masura si intr-un numar foarte mare de persoane care au ajuns la Urgenta in urma agresiunilor, a exceselor alimentare si a consumului exagerat de alcool.

Potrivit Codrutei Puscas, purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta – Zalau, un minor de 16 ani din Zalau a ajuns saptamana trecuta la Urgenta in coma alcoolica de gradul I/II, dupa ce consumase bauturi alcoolice peste masura. Cazul nu este singurul de acest gen care a ajuns la spital de sarbatori, alti doi minori fiind adusi spre internare in 1 ianuarie cu diagnosticul de coma alcoolica. ILa Urgenta a fost tratat un baiat de 16 ani din Zalau, care a avut diagnosticul de coma alcoolica de gradul I/II. Consumul mare de bauturi alcoolice s-a facut simtit si in alte doua cazuri, dupa Revelion. In data de 1 ianuarie, in cadrul Unitatii de Primire a Urgentelor a spitalului au fost tratati un baiat si o fata, tot minori, de 16 ani, si tot din Zalau, care au fost diagnosticati cu coma alcoolicaI, a spus Codruta Puscas. Pe langa cei trei adolescenti, 18 persoane au ajuns la Urgenta in stare de ebrietate.

Potrivit sursei citate, medicii au trebuit sa acorde ingrijiri asemanatoare si unui alt minor in 25 decembrie, acesta consumand prea mult alcool de Craciun. In ceea ce priveste excesele alimentare, cele 54 de diagnostice au fost gastrite, enterocolite si duodenite, alti 70 de bolnavi suferind din cauza hipertensiunii arteriale.

In perioada Revelionului, numarul salajenilor care au avut nevoie de ingrijiri medicale – 668 – a fost de trei ori mai mare decat cel inregistrat intr-un week-end obisnuit – aproximativ 200. Din cele 668 de cazuri, 135 au fost plagi, fracturi si entorse cauzate de caderile pe gheata.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »