Accidentat grav pe două roţi

Magazin Salajean 5 aprilie 2011 0

Accidentat grav pe două roţi

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Bocşa, a ajuns la spital la finele săptămânii trecute, după ce a fost implicat cu mopedul pe care-l conducea într-un accident de circulaţie pe bulevardul Mihai Viteazul din municipiu. Din cauza vitezei excesive, dar şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, mopedistul s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, rănindu-se grav.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a afirmat că accidentul s-a produs vineri dimineaţa, în jurul orei 5:15, când tânărul, în timp ce conducea mopedul pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi a căzut pe acostamentul drumului accidentându-se grav. În urma testării cu aparatul alcooltest s-a constatat că mopedistul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Aparatul indica o alcoolemie de 0,63 de miligrame/litru de alcool pur în aerul expirat, a declarat Cristea.

Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, Codruţa Puşcaş, ne-a comunicat că tânărul prezenta fractură de tibie stângă şi escoriaţii multiple la nivelul membrelor şi abdomenului. În prezent, acesta se află internat la Secţia de Ortopedie a spitalului, unde va mai rămâne câteva zile sub supraveghere medicală. Între timp, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Suspecţi de furt calificat, cercetaţi în libertate

Doi tineri cu vârste de 18 şi respectiv 24 de ani, ambii din localitatea Valcău de Sus, sunt cercetaţi în stare de libertate de poliţiştii sălăjeni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce, în luna februarie a anului în curs, au sustras unui consătean bunuri în valoare de aproximativ 2.000 de lei. Dacă sunt găsiţi vinovaţi, cei doi riscă să ajungă după gratii.

Conform unui comunicat de presă remis de Poliţia Sălaj, aceştia, A.D. şi S.B., au fost identificaţi în timpul activităţilor desfăşurate, vineri, de poliţiştii şimleuani împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Valcău de Jos, pe raza localităţii de domiciliu a suspecţilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că, în luna februarie, tinerii au pătruns în locuinţa unui bărbat din Valcău de Sus, de unde au sustras bunuri în valoare de aproximativ 2.000 de lei. Momentan, prejudiciul nu a fost recuperat, se arată în informaţia de presă.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi autori. Pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, aceştia riscă să ajungă la închisoare pentru cel puţin trei ani.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »