Accident mortal între Porţ şi Ip

Andreea Vilcovschi 20 octombrie 2012 16
Accident mortal între Porţ şi Ip

O persoană şi-a pierdut viaţa, o alta a fost rănită grav şi două s-au ales cu răni uşoare în urma unui accident de circulaţie produs vineri seară, în jurul orei 19.30, pe DN 19 B, între localităţile Porţ şi Ip.

„K. Istvan, de 24 de ani, din Nuşfalău, aflat la volanului unui autoturism proprietate a altei persoane, pe o porţiune de drum în aliniament, s-a angajat în depăşirea unei coloane de maşini”, ne-a declarat Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sălaj. Potrivit spuselor sale, la revenirea pe sensul de mers, tânărul a acroşat primul autoturism din coloană, condus de T. Vasile, de 45 de ani, din Cehei. Din impact, a fost proiectat într-o autoutilitară are venea din sens opus, la volanul căreia se afla F. Francisc, de 60 de ani, din Zalău.

Impactul a fost atât de puternic, încât pasagera din autoutilitară, soţia conducătorului auto, în vârstă de 58 de ani, a murit pe loc. Şoferul autoutilitarei a suferit răni grave, iar tânărul care a produs accidentul şi un pasager ce se afla cu el în maşină au fost răniţi uşor.

La scurt timp de la producerea accidentului, la faţa locului au intervenit două autospeciale de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de la Şimleu Silvaniei şi Nuşfalău. „Una dintre victime a rămas încarcerat între fiarele contorsionate, fiind nevoie de intervenţia pompierilor militari”, suţine Lucian Jakodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj.

După cum a mai precizat reprezentantul IPJ Sălaj, s-au întocmit actele premergătoare urmăririi penale pentru vătămare corporală şi ucidere din culpă.

Comentarii

comments

16 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. coco 20 octombrie 2012 at 19:51 - Reply

    Nu-l aresteaza nimeni pe idiotul ala de 24 de ani ??? Depasim coloane ca doar suntem viteji si ne grabim, zici ca il asteptau la vreun minister. Mortii ma-sii, de gunoi. I-or da cu supendare 2 ani ??. Ce-i daca unul putrezeste in pamant ?

    • Vio 26 octombrie 2012 at 15:32 - Reply

      Vreau sa iti spun cva…cu toate ca nu as dori asta pt tine dar ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea intampla si cu tn:((

  2. klaudia.kk 20 octombrie 2012 at 22:20 - Reply

    Da si daca vorbesti asa crezi ca o sa rezolvi ceva?? n-ai sa rezolvi nimic..!!! nu cred ca mama lui ti-a facut ceva rau..! daca ai fi in locul lui nu cred ca ti-ar placea sa fie injurata mata.! de altfel si mie imi pare rau de victime.!

    • ... 21 octombrie 2012 at 16:48 - Reply

      …daca maine o inmormantau pe mama ta ce spuneai, Klaudia????

  3. Pop i Vasile 21 octombrie 2012 at 14:30 - Reply

    Cid vei da Titlul de proprietate pe terenul din togul lui GUSTI ! ! !?

  4. ion 21 octombrie 2012 at 16:35 - Reply

    Draga claudia vad ca tu nu stii ca aventura( presupun) prietenului tau a pornit pe trecerea de cale ferata de unde a inceput depasirile deosebit de periculoase tinind cont ca este panta.Pe de alta parte cred ca stii ca acest inconstient este un mare vitezoman,din pacate un sofer prost.Ti-ai pus problema ca cei accidentati sa fie parintii tai.Doamne fereste.Are dreptate coco

  5. ... 21 octombrie 2012 at 16:45 - Reply

    …acolo a murit o mama…si un tata este nenorocit pe viata, daca isi revine …si totul din cauza unui tanar inconstient care nu a avut rabdare…

  6. Anonim 21 octombrie 2012 at 22:22 - Reply

    aveti dreptate nenorociti ca istia ar trebuii pedepsiti ca si eu am patit asa ceva intre IP si ZAUAN numa ca eu am avut noroc ca am reusit sa franez si iam dat prioritate un nebun cu un audy rosu a inceput sa depaseasca o coloana de camioane si nu sa asigurat ca vin din partea opusa si nebunu nici nu sa oprit a plecat……….

  7. klaudia.kk 22 octombrie 2012 at 06:27 - Reply

    Eu nu am zis ca baiatul nu-i de vina. da a gresit si trebuie pedepsit. da va rog pe toti ca pe mama lui sa n-o bagati in toate chestiile astea ca ea nu-i de vina cu nimic.!! puneti-va voi in locu lui. cu oricare dintre voi se poate intampla asa ceva.! nu cred ca daca ati fi in locul lui v-ar place astfel de comentarii.!

  8. syisyi 22 octombrie 2012 at 19:49 - Reply

    ari trebui pedepsi macar cu yecie ani,ca eu un tanar prost si da mare pe bani lui parinti,nenorocitu dracului

  9. syisyi 22 octombrie 2012 at 19:51 - Reply

    toate lumea cine il cunoaste a spus ca era un handicapat,cred ca ari trebui bine pedepsi,

  10. joni 23 octombrie 2012 at 15:33 - Reply

    eu am fost la locul accidentului pe tanarul respectiv daca n-ul ascundeau politisti. fiul doamnei omorea dintrun singur pumn.

  11. Anonim 27 octombrie 2012 at 15:31 - Reply

    da si eu am fost la locul acidentului si fiul
    persoanei decedate a fost foarte agresiv

  12. bubu 10 noiembrie 2012 at 12:15 - Reply

    Ia spuneti voi ce ati fi facut in locul fiului doamnei. L-ati fi felicitat pe K. István pentru aceasta fapta? Imaginativa daca un inconstient de 24 de ani, iti omoara mama si iti nenoroceste tatal, si distruge toata familia voastra ce ati face? Nu simt deloc mila pentru inconstientul care a produs accidentul…deloc

  13. bubu 10 noiembrie 2012 at 12:22 - Reply

    A si nu sunt de acord cu Klaudia care spune ca parintii inconstientului asta nu sunt de vina. Ba paritni sunt de vina. Daca stiu ca anul asta copilul meu a primit 5 amenzi pentru depasirea limitei de viteza atunci nu rezolv sa nu i se ia carnetul de conducere. Si ii mai dau si doua palme sa-si revina iresponsabilul de prunc.

  14. ANAMARIA 11 noiembrie 2012 at 21:38 - Reply

    Nu pot decat sa regret din suflet cele intamplate si tinerii care nu sunt copti la minte nu au ce cauta la volan……..

Lasa un Raspuns »